Cine a ridicat Spitalul Județean din anonimat

Publicat pe : 28 octombrie 2013

Distribuie știrea

Când totul în jur se clatină şi valorile par a păli, principiile sunt călcate în picioare şi rating fac doar bârfele sau negativul, pentru o clipă, simţi cum te clatini. Însă, valoarea va ieși mereu la suprafață, indiferent de împrejurări. Anii trec, dar oamenii buni nu îmbătrânesc şi nu sunt uitaţi. Am întâlnit, zilele acestea, un asemenea om. Vorbim acum de un chirurg cunoscut,  doctorul ŞERBAN Gheorghe, medic al Spitalului Judeţean, şef de secţie la chirurgie, un om de o elegantă şi modestie rar întâlnite! În același context, putem vorbi și de dr Tiberiu Stănescu, medic internist la Medicală II, pentru care pacienţii şi

spitalul au însemnat totul. Să fi fost tratat de dr Stănescu însemna automat victoria asupra bolii. Şi mai sunt şi alţii,unii acoperiţi de trecerea anilor , dar niciodată uitaţi: dr. Florian Ionescu, medic Boli Interne-Diabet, şef Secţie Diabet, fost director de spital ,dr. Aurelia Rădulescu, cardiolog, doctor în medicină, dr Mihail Enăchecu, medic radiolog, şef Secţie Radiologie, dr. Lucian Stan, medic ORL, şef secţie, dr. Traian Dumitrescu, şef Secţie Laborator, fost director al spitalului şi  mulţi alţii. Toţi aceștia au clădit piatră cu piatră temelia şi reputaţia Spitalului Judeţean, tinereţea şi întreaga viaţă dedicând-o pacienţilor şi binelui. Unii dintre ei mai sunt în viață, alții tratează deja îngerii. Toți aceștia au construit drumul pe care merg acum medicii mai tineri. 
M.M.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE