Drepturi şi şanse egale pentru copiii cu dizabilităţi

Publicat pe : 14 mai 2014

Distribuie știrea

Drepturi egale, şanse egale, acesta este mesajul pe care sute de elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 20, Tudor Vladimirescu îl transmit atît autorităţilor cît şi oamenilor simpli. Este o campanie care se desfăşoară în cadrul săptămînii Globale de Acţiune pentru Educaţie. Mesajul este foarte clar, toţi copiii, indiferent de dizabilităţi au parte de şanse egale şi aceleaşi drepturi, mai ales în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi învăţămînt. Micuţii au participat la lecţia de dizabilităţi, un program interactiv în urma căruia au aflat foarte multe despre persoanele şi copiii care au probleme dar care, din cauza

prejudecăţilor şi a reticenţei unor părinţi sau chiar profesori, sunt discriminaţi şi nu au parte de acelaşi tratament în ceea ce priveşte educaţia şi accesul la un sistem normal de învăţămînt.
Aproximativ 300 de elevi, de la Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, au învăţat şi învaţă în perioada 5 – 11 mai, despre modul în care copiii cu dizabilităţi pot şi trebuie să fie incluşi şi să beneficieze de aceeaşi educaţie ca şi ei. Programul s-a desfăşurat la iniţiativa Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş care s-a implicat şi în această campanie. Reprezentanţii A.P.C.A. Argeş le-au explicat elevilor că nici un copil, indiferent de situaţia şi de problemele pe care le are, nu trebuie exclus din sistemul de educaţie şi învăţămînt. Nu este prima şi nici ultima acţiune de acest fel în care se implică Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Argeş împreună cu Şcoala Gimnazială numărul 20 Tudor Vladimirescu. Importanţa conştientizării că toţi copiii trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi şi şanse egale, atît în educaţie dar nu numai, este majoră şi pentru autorităţi dar şi pentru profesori şi părinţi.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE