Deşi pare greu de crezut, având în vedere vremurile prăpăstioase în care ne găsim, undeva în Argeş există strada Fericirii. De fapt, e o uliţă într-un sat din Ştefăneşti. De obicei numele străzilor au legătură cu un pictor, poet, muzician, conducător sau orice fel de personalitate care s-a născut sau a crescut în zona
respectivă. Dar cum nici nu ne aflăm – şi se vede treaba că nici nu ne comportăm precum cei într-o situaţie normală – am dat de strada Fericirii. Cine a avut strălucita idee şi de unde i-a venit, nu am reuşit să aflăm dar, mânaţi de curiozitatea specifică, ne-am deplasat pănă la locul cu pricina să vedem despre ce este vorba. Strada este atât de îngustă încât două maşini din sens contrar nu pot circula. Asfaltul lipseşte cu desăvârşire, iar oamenii sunt plini de griji şi nevoi. Mama ei de fericire! Vasilescu Marian are 45 de ani şi, de trei ani, este întreţinut de soţia sa. Firma la care a lucrat s-a desfiinţat şi din cauza vârstei nu mai găseşte nicăieri să se angajeze. Este unul dintre locuitorii străzii, pentru care adresa din buletin nu are nicio relevanţă. Mai mult de atât, de câteva ori a fost luat în râs datorită acestei denumiri. „Nu sunt fericit de ce să fiu? Nu am bani şi nici serviciu. Ce motive să am?”, ne-a spus şomerul. Iar noi nu putem decât să fim de acord. Oricum, cine vrea un strop de fericire în aceste vremuri, este liber să încerce pe strada Fericirii. Cine ştie… IULIA BĂDOI
