”Umor din culpă” marca Daniel Militaru

Publicat pe : 23 iulie 2014

Distribuie știrea

Atitudine în Argeş şi-a propus să vă descreţească frunţile, prezentându-vă, în serial, creaţiile talentatului umorist argeşean Daniel Militaru, membru al Cenaclului Umoriştilor al Uniunii Scriitorilor, laureat al mai multor concursuri de satiră şi umor,  cel care a reuşit să aducă zâmbetul pe buzele românilor în “Epoca de aur” şi continuă să o facă şi astăzi. Iată câteva aforisme din volumul “Umor din culpă”.

• Iniţial am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Habar n-aveam că ciorile îşi pot face necesităţile şi-n zbor.
• Viaţa lui a fost o tragedie. A scris-o şi a avut mare succes cu ea. Post mortem.
• Dacă eşti sensibil, te doare cumplit când cineva îţi bate obrazul cu degetul.
• Bucuria are o limită. Atunci când afli că te-ai bucurat degeaba.
• Relaţia lor a fost corectă, bazată pe deviza „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Acum, ambii sunt cu ochii scoşi şi fără dinţi în gură.
• O singură boală, dintre toate, va reuşi să mă răpună. Cât timp se bat între ele pentru supremaţie, eu îmi văd liniştit de viaţă.
• Dacă a trecut un an de când o cunoşti şi n-ai cerut-o de soţie, las-o! Ori nu te interesează, ori eşti deja căsătorit.
• O babă a fost violată. Şi de un an de zile aşteaptă sărmana să se facă reconstituirea.
• După ce amanta i-a dat papucii, nevastă-sa i-a dat pijamaua.
• Şi-a cumpărat ieftin o maşină, puţin rulată. Pe toate părţile!
• Oferă meditaţii la matematică, orice nivel. Chiar şi între etaje.
• A rămas nemăritată. Pentru a nu ştiu câta oară!
• A dat spre publicare o scurtă poezie, dar a apărut un volum. Culmea e că din ditamai volumul, tocmai poezia lui lipseşte.
• Pentru a mai reduce din pierderi, s-a hotărât să muncească mai puţin.
• La grădina zoologică a rămas la cuşca maimuţelor. S-au găsit de neamuri.
• S-a căţărat pe scara valorilor, sărind mai multe trepte. Ultima săritură l-a propulsat în gol.
• Cel ce conducea din umbră n-a putut fi scos niciodată la lumină.
• Nu este mulţumit de viteza cu care înaintează. Cel în a cărui cârcă s-a urcat merge prea încet.
• Cel ce s-a îmbogăţit din defrişat pădurile nu s-a compromis, sădind măcar un pom.
• Când a văzut-o cu seringa-n mână, de frică, bolnavul a luat-o la fugă. Pe ditamai asistenta.
• Cel ce a spart gheaţa s-a dus pe copcă!
• Tăvălugul vieţii a trecut de atâtea ori peste el, până l-a făcut afiş.
• Pentru că orice început e greu, începea toate lucrurile de la coadă.
• Când s-a măritat, a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de picioare. La scurt timp a văzut că l-a apucat pe Dracu de coadă.
• Întrucât avea inima prea sensibilă, a înlocuit-o cu o inimă de piatră.
• Cu primii bani stânşi din cerşit şi-a cumpărat un pistol. Şi de atunci nu s-a mai milogit de nimeni.
• Oricine poate vorbi. Dar poate să tacă, dacă este bine plătit.
• Îi plăcea când îi miroseau ciorapii a bani.
• Deşi nu mai ţine la băutură, nu se poate despărţi de ea.
• El i-a oferit inima. Bucuroasă că a întâlnit un donator de organe, i-a spus că l-ar aprecia dacă ar dona-o tatălui ei.
• Viaţa lui mai atârna de-un singur fir. Şi ăla, legat la curent.
• Deoarece creditorii îl urmăreau peste tot, s-a hotărât să se mute pe lumea cealaltă.
• Numai el conducea maşina. Ea stabilea doar destinaţia.
• Nu spune niciodată nimic, deşi vorbeşte într-una.
• Unii cred că să ai bun simţ înseamnă să te simţi bine.
• Întrucât au divorţat, nici nu s-au mai dus să scoată verighetele de la amanet.
• E greu de scris un aforism nou, acum, când oamenii gândesc de atâtea mii de ani.
• Deşi avea dreptate, judecătorul a hotărât că n-o merită.
• Deşteptul trebuie să-şi poarte singur de grijă. Numai pe proşti îi ocroteşte Dumnezeu.
• Întrucât dorea să fie răsplătit pentru ideile sale tâmpite, a fost internat la balamuc.
• Dacă noaptea toate pisicile sunt negre, ziua nu toate pisicile sunt albe.
• Toţi oamenii intră în pământ. Dar, dintre ei, prea puţini mai intră şi-n istorie.
• Vorbiţi pe înţelesul copiilor. Altfel, riscaţi să vă dea dreptate prea târziu.
• Dacă actorii n-ar fi interpretat cu talent personajele din Hamlet, Shakespeare ar fi rămas necunoscut.
• Cu cât gândesc mai mult, mă pot închina mai puţin.
• După ce au muncit cot la cot, unii au primit… cotul.
• O ghicitoare în stele mi-a prezis că o să văd în viitor numai stele verzi.
• Era intrigat că banii nu l-au propulsat pe scara valorilor, neştiind că pe această scară urcă omul, nu banii lui.
• Întrucât nu era un tip credul, de multe ori nu credea nici în vorbe adevărate.
• Viaţa e frumoasă, dacă nu duci grija zilei de pâine.
• Dacă ai părinţi înţelegători, ai parte de copilărie… toată viaţa lor.
• Avea probleme cu memoria mult mai grave decât alţii. Nu uita absolut nimic.
• Dumnezeu dă oamenilor zile. Dar, nu dă la toţi bani, să şi le ducă.
• Viaţa e frumoasă din multe puncte de vedere. Păcat că ne ocupăm de celelalte puncte de vedere.
• Aflând că se plăteşte impozit pe proprietatea intelectuală, multe mame nu mai vor să nască genii.
• Eu mă-nchin rar. Doar la marile catastrofe. În ultimul timp, m-am închinat alarmant de des.
• Sărea mereu în ajutorul vecinului care nu putea singur să bea o ladă cu bere.
• El i-a oferit inima. Ea a acceptat-o, să o aibă de rezervă.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE