Acord de cooperare între orașul Topoloveni și orașul Grombalia, din Republica Tunisia

Publicat pe : 27 ianuarie 2025

Distribuie știrea

Între orașul Topoloveni și orașul Grombalia, din Tunisia, a fost semnat, săptămâna trecută, un acord de colaborare pentru îmbunătățirea cooperării între părți în domeniile social, economic, cultural, sportiv și de mediu. Grombalia a fost reprezentat de domnul Sami Nagga, Ambasadorul Republicii Tunisia în România.

Domeniile de cooperare între cele două părți sunt următoarele:

• Schimb de experiență în domeniul infrastructurii, protecției mediului, înfrumusețării urbane și întreținerii.

• Cooperare culturală prin organizarea de manifestări culturale, forumuri, seminarii și expoziții în parteneriat între cele două municipii.

• Cooperare sportivă prin schimb de experiență și organizarea de evenimente și sesiuni de pregătire pentru asociații și sportivi care reprezintă cele două orașe.

• Cooperare în domeniul social prin intensificarea activităților de voluntariat și asistență socială, în special pentru persoanele cu nevoi speciale și vârstnici, precum și acordarea de sprijin în caz de pandemii și dezastre.

• Cooperare în domeniul investițiilor, deschiderea de oportunități pentru schimburi comerciale și organizarea de expoziții economice și agricole.

Pentru monitorizarea implementării prevederilor acordului, se constituie un comitet comun format din reprezentanți ai ambelor municipii, care va propune un program anual în luna decembrie a fiecărui an.

Acordul a fost semnat în orașul Topoloveni, la data de 22 ianuarie 2025.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE