Adrian Miuţescu se reinventează

Publicat pe : 22 martie 2015

Distribuie știrea

După ce a stat o perioadă bună de timp în umbră, Adrian Miuţescu, fostul preşedinte al PNL Argeş, actualmente purtător de cuvânt al aceluiaşi partid, iese la rampă cu o serie de acuzaţii şi critici la adresa puterii, aşa cum o făcea şi pe vremea când conducea PNL Argeş.  Săptămâna trecută, în contextul anunţării unei Moţiuni Simple ce va fi depusă luni în Parlament de către parlamentarii PNL, pe tema energiei şi a problemelor extrem grave cu care se confruntă mineritul, Andrei Gerea, ministrul Energiei şi deputat de Piteşti, a primit  o serie de critici din partea fostului său coleg de partid Adrian Miuţescu

cu care s-a aflat în conflict chiar şi atunci când făceau parte din acelaş partid. Pe lângă problemele mineritului din ţară, Miuţescu îi mai impută lui Gerea şi problemele Arpechimului şi Oltchimului, pe s-a lăudat că le va rezolva.
Miuţescu spune că Gerea şi-a urmărit interesele personale, el fiind aplecat mai mult către Bucureşti decât către Argeş.
,,S-a luat decizia ca luni, în Parlament, să se propună o moţiune simplă legată de domeniul energiei şi mineritului care să trateze subiectele foarte importante din ultimul timp, legate de judeţul Gorj, de ce se întâmplă în zona mineritului, situaţia cu greva foamei de acolo şi  cu cei care s-au blocat în subteran. În acea moţiune simplă, care va fi propusă şi discutată în Parlament, se va cere, în mod evident, demisia ministrului Andrei Gerea şi demiterea colectivului de conducere al companiei mineritului Oltenia. Oamenii de acolo sunt lăsaţi în suspans.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Arpechimul, care face parte din acest tablou al dezinteresului pe care Guvernul Ponta îl demonstrează, îl dovedeşte faţă de economia românească. PNL Argeş şi-a propus să poarte discuţii cu cei care sunt acolo, la Sindicat, să se analizeze dacă mai există soluţii pentru a bloca şi a nu permite efectiv dezasamblarea Arpechimului.
Mi se pare inadmisibil ca Guvernul României să trateze cu indiferenţă acest subiect privind Arpechimul. Noi am tot aşteptat, în speranţa că vor găsi soluţii, chiar fostul nostru coleg, de aici, a ajuns ministru pe această platformă, spunând că rezolvă problema Oltchimului şi Arpechimului, ca să constatăm, după ce am aşteptat atâtea luni de zile, că nu există soluţii. Ba, mai mult, după cum ştiţi şi dumneavoastră, OMV-ul intenţionează să dezasambleze toată platforma de la Arpechim. Noi nu putem accepta acest lucru.
Eu am spus atunci când a fost promovat că nu va face nimic pentru că ştiam foarte bine posibilităţile şi ce capacităţi sunt. Eu la momentul respectiv mă confruntam cu domnul Gerea în interiorul PNL-ului. După o perioadă când am conlucrat împreună, am constatat că interesele dânsului sunt mai mult cele legate de Bucureşti. Era mai puţin aplecat către interesele din Argeş, chiar dacă a locuit o perioadă aici.
Din acest punct de vedere am considerat că nu va reuşi să rezolve acele probleme pentru care s-a angajat atunci când a ajuns ministrul al Economiei, fiind atunci ca priorităţi Oltchimul, Arpechimul şi alte obiective economice pe care noi le susţineam.
Iată, situaţia economică din zona energetică românească  îmi dă dreptate şi mă obligă să spun că nu-şi face treaba acolo, nu-şi face datoria”, a declarat Adrian Miuţescu, purtătorul de cuvânt al PNL Argeş şi omul care cu adevărat ştie să facă opoziţie, de care Argeşul ducea lipsă.
Lucian GHERGUŞ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE