Poetul argeșean Dan Rotaru pregătește, zilele acestea, editarea volumului de poezii ” Iubirea mea din alte vieți”, carte aniversară, cu ocazia împlinirii a trei sferturi de veac de viață. Este vorba de o ediție de lux, cuprinzând 123 poeme de dragoste, format mare, academic, poeme reproduse în facsimil, cu ilustrații ale artistului în fotografie, doctorul Adrian Mitu, exemplarele fiind individualizate prin numerotare. Cartea va fi tipărită pe hârtie și carton de lux, coperta – folio, policromie.
Fertilul poet al iubirii va ține, așadar, în curând, în mână, a treia carte tipărită doar în 2017!!! Pentru că, în luna februarie, a publicat ”Vâltori de liliac”, (tom de peste 650 de pagini, cuprinzând peste 400 de poeme), iar în luna iulie a văzut lumina tiparului volumul ”Umbra cuvintelor”, acesta având, de asemenea, dimensiuni generoase. (S.V.)
Tăcerea ochilor
Singură, cu lumile lumii pe umăr,
albă precum o ninsoare plânsă-n mai,
înger ce mi-era dat doar o dată să-l număr,
şi-apoi să-mi lase ochii muți, tu erai.
Ce pustiu ți-era plânsul, ce tăcut ți-era glasul,
gura ta era fină ca o floare de meri.
Ca-n deşerturi, nisipul, mă iubeai şi cu pasul,
când prin parcul cu lacrimi, îmi vorbeai cu tăceri.
Cu o lume pe umeri, mă-aşteptai prima dată,
albă ca o ninsoare înflorită în mai,
şi de-atunci, inima-mi ştie altfel să bată,
şi cuvintele-n gură sunt secate de grai…
Amintiri din ziua de mâine
Ai fost, o zi, femeia mea de veci
şi prima din iubirile dintâi.
În primul din vagoane, mâine pleci,
şi-n ultimul pe mine mă rămâi…
Eu nu te văd, ci ochii mei te ning:
ca nu cumva-ntr-o clipă să te scuturi,
mi-e teamă cu privirea să te-ating,
cum, după mângâieri, de zbor, albi fluturi.
Cu ochii amândoi goliți, te-aştept,
în lumea mea te naşti, când eu te plâng,
de nu te va cuprinde doar cel drept,
o să te mut o vreme în cel stâng.
Te-am învățat cu palma pe de rost.
Cu sufletul, eşti prima ce m-a-nvins.
Rămâi mereu aceea care-ai fost:
vis de visat, pe veci de neatins!
Să mor ucis de bine, să nu-mi ceri!
Ca printr-o sită deasă, să mă cerni
cu gândul, şi te-oi răsplăti cu veri,
în plin ianuarie, şi, în mai, cu ierni!
Pe rând, ne suntem un divin refren.
Ca mâine, în vagonul cel dintâi,
tu vei pleca într-un tomnatic tren,
că-n ultimul, pe mine mă rămâi…
Auzi-l, vine iute – şi-o să pleci -,
sfios că n-o să ştii să mai rămâi,
pentru o zi, femeia mea de veci
şi ultima-n iubirile dintâi!
Iubire de senectute
Îngăduie-mă, cât mai pot visa,
ca un divin ceasornic, bate-mi ora
când sufletu-mi de-al tău s-o sătura,
şi-ascunde-mă de ochii tuturora!
În partea dinspre mine, fă-ți un prag
şi-ntinde-mi-l în față numai mie!
Mi-e inima precum un mac pribeag
ce sângerează vara prin câmpie.
Ia-mă de mână şi mă du spre cer,
proclamă-mă culegător de stele!
Azi, cum le-mbraci, brusc, rochiile-ți pier
pe trup, ca fecioria în inele.
În cea mai tristă sâmbătă din luni,
din toamna cu zăpadă timpurie,
să ne prostim că suntem doi nebuni
ce-n joacă îşi dau brânci în poezie.
Când cerul nu mai poți să îl atingi,
să-mi smulgi din umeri brațele-amândouă,
că tu eşti singura ce ştii să ningi
cu lacrimi, celelalte, doar să plouă!…
Mi-am pus deja amurgul la rever,
semn că-n curând un ceas va bate ora
când după pragul stelelor din cer,
o să mă-ascund de ochii tuturora…
