# „Este una dintre cele trei minuni naturale ale Europei”
Rim Kap-soo, ambasadorul Coreei de Sud la București, a scris o postare specială pe rețelele sociale, pe 2 septembrie, după ce a călătorit prin România. Diplomatul a fost impresionat de Transfăgărășan.
„Am făcut o scurtă călătorie în Transfăgărășan. Priveliștea uluitoare mi-a limpezit mintea. România este o țară atât de binecuvântată. Sper că mulți turiști coreeni îmi pot împărtăși sentimentul și sentimentul de uimire. Mi-am petrecut această vară în România, văzând locurile atât de frumoase ale României”, a scris ambasadorul, pe Facebook.
Rim Kap-soo este ambasadorul Coreei de Sud în țara noastră de doi ani și jumătate și lucrează în diplomație din 1995. A lucrat printre altele la Misiunea Permanentă a Națiunilor Unite la New York, cât și la ambasadele din Viena și Amman. La Viena a lucrat ca expert în cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
Ambasadorul Coreei de Sud a fost în această vară în premieră pe Transfăgărășan, iar acesta a devenit locul său favorit din România.
„Am dorit să îl văd cu ochii mei și am avut un sentiment de uimire și respect față de natura din România când am ajuns pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac cu mașina personală. Am mers în mai multe zone montane europene, iar Transfăgărășanul este una dintre cele trei minuni naturale ale Europei, alături de Salzkammergut din Austria și Districtul Lacurilor din Marea Britanie”, a declarat Rim Kap-soo pentru ”Adevărul. Diplomatul a făcut mai multe poze, iar o parte dintre ele au fost distribuite și pe rețelele sociale. Nu au lipsit din poze nici urșii de pe Tranfăgărășan.
Foto: Kap-soo Rim – Facebook
