Amintirile boierului Constantin Bălăceanu Stolnici, depănate la Biblioteca Județeană Argeș

Publicat pe : 26 iulie 2015

Distribuie știrea

”Amintiri… Viața la țară – Stolniciul interbelic” este cel de-al doilea volum-album de evocări, în cadență paseistă, al acad. CONSTANTIN BĂLĂCEANU STOLNICI. După ”Bucureștiul interbelic”, publicat la aceeași editură de prestigiu, ”Oscar Print”, volumul lansat miercuri, 22 iulie, la Biblioteca Județeană Argeș, face să bată – din nou și cu putere – inima unor vremuri care, astăzi, sunt temă de cercetare și de meditație.
Viața în satul românesc interbelic, oamenii simpli,  dar de bună-credință și  adecvați contextului și realității mai largi, obiceiurile, portul, elementele de

arhitectură, structura și ritualurile de familie și sociale, contactul cu personalități ale epocii, între care Elena Văcărescu, Armand Călinescu, Dinu Brătianu, Piteștiul în care boierul nostru a învățat, cu Strada Mare, văzută ca spațiu select de socializare, cu Teatrul, între zidurile căruia se desfășurau nu doar reprezentații artistice, ci și conferințe cu public avizat, preoțimea distinsă, implicată în social, dar și în politică, emblematica și astăzi, în amintirea copilului cu pofte dulci, cofetărie Borănescu, toate au fost rememorate dinaintea celor prezenți cu același suflu ce răzbate și din pagină.
Invitații boierului de la Stolnici au rezonat sufletește cu autorul. Acad. Sabina Ispas a evidențiat oralitatea stilului și prospețimea istorisirii, de asemenea varietatea ilustrației, care transformă cartea într-un continuum vizual, modern și captivant.
Prof. univ. dr. Cristiana Glavce a subliniat calitățile antropologice ale volumului și accesibilitatea limbajului, pentru ca acad. Răzvan Theodorescu să sintetizeze, cu netăgăduitu-i șarm colocvial, democratismul de tip muntenesc, patriotismul și europenitatea acestei familii, neobișnuite pentru timpul în care viețuiau și pentru rangul pe care-l aveau, democratism, patriotism și europenitate care sunt, și astăzi, etalon pentru ceea ce a însemnat satul românesc în istoria devenirii noastre naționale.
Intervenții salutare, mizând pe necesitatea existenței unor astfel de cărți mărturisitoare, au avut și directorul instituției-gazdă, Octavian Sachelarie, prefectul Mihail Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Polexe, editoarea Amalia Moldovan, directoarea Muzeului Golești, Filofteia Pally, și moderatorul lansării-eveniment, Marius Motreanu.Denisa Popescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE