Este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național ”Zinca Golescu” și își dorește să urmeze Facultatea de Istorie. Are memoria evenimentelor și a datelor. Simte contextul cu agerime de reporter și face totul ca să înțeleagă ce se întâmplă. În ciuda vârstei, nu e deloc fragilă. Răspunde măsurat, responsabil la întrebări.
Romanul cu care a debutat, de Ziua Îndrăgostiților, la Biblioteca Județeană Argeș, spune multe despre cine este și despre cum gândește. ”Te crezi invincibil?” a fost scris aproape pe nerăsuflate și cumva pe ascuns. Au știut că scrie numai prietena și colega de bancă și sora ei, Ioana, care a și trădat-o.
Binevenită trădare, căci, dacă n-ar fi existat, romanul n-ar fi fost publicat poate niciodată. Ioana a zburat ca o păsărică la Biblioteca de la Merișani, acolo unde fetele trăiesc, și i-a divulgat secretul doamnei bibliotecare. Doamna bibliotecară, Mădălina Ghinea, n-a stat pe gânduri, a deschis ferestre, uși și culoare. Ana Maria a început să lucreze la vedere. Lansarea de la Biblioteca Județeană, din ziua de 14 februarie, a fost o surpriză, în sensul că a aflat de ea doar cu câteva zile înainte. Clasa, familia, prietenii, camarazii de generație de la Colegiul Economic ”Maria Teiuleanu” i-au fost alături. Ana Maria a zbârnâit ca arcul întins pe toată durata lansării.
Romanul ”Te crezi invincibil?” este deopotrivă poveste de dragoste, poveste de viață, exercițiu de autocunoaștere. Personajele centrale, Lara și Ovidiu, sunt cele două fețe ale sufletului-medalie al autoarei, proiecția ei într-o ficțiune care, oricând, poate să cadă, ca fructul copt, în poala realității. Ana Maria încearcă marea emoțiilor cu degetul. O face, însă, cu genunchii strânși și legată de mal printr-un țăruș. Semnul de întrebare, conținut de titlu, sugerează felul în care autoarea a înțeles cum e și cu marea, și cu emoțiile, și cu mizele jocurilor reale sau imaginare.
Denisa Popescu
