Andrei Gerea și Daniel Constantin, doi miniștri ai Argeșului, inexistenți în Argeș

Publicat pe : 20 septembrie 2015

Distribuie știrea

# Aurel Iacșa și Simona Brătulescu, dorind să îi apere pe cei doi miniștri, îi îneacă pe aceștia în puțul fără fund al politicii

Simona Brătulescu, preşedintele PLR Argeş, Aurel Iacşa, preşedintele PC Argeş, şi Adrian Bughiu, numit recent ministru secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, au susţinut, joia trecută, prima conferinţă de presă în județ a ALDE, structură politică rezultată din fuziunea celor două partide amintite mai sus.
Conferința nu a avut o temă anume, a fost una mai mult de prezentare. Susținătorii conferinței au rămas însă puțin fără cuvinte, întrebați fiind despre

activitatea în județ a celor doi miniștri ai Argeșului, care au ajuns în politica mare votați de oamenii de aici. Deputații Andrei Gerea și Daniel Constantin sunt mult prea preocupați de actul de guvernare pentru a mai avea timp și de propriul electorat. Simona Brătulescu, însă, ne-a mai liniștit. Cei doi vor veni, cu siguranță, mai des în viitor. Da, pentru că se apropie alegerile din vara lui 2016, și e nevoie de proști. De votanți, scuzați…

Aurel Iacșa și Simona Brătulescu, dorind să îi apere pe cei doi miniștri, îi îneacă pe aceștia în puțul fără fund al politicii

Cum era și normal, punându-se problema inexistenței celor doi miniștri în județ, în calitatea ce o au de parlamentari de Argeș, susținătorii conferinței au sărit, aproape în picioare, să ia apărarea acestora. Aurel Iacșa a opinat chiar că Daniel Constantin nu are un colegiu extraordinar, doar două comune… DA, numai două comune, însă comunele Albota și Moșoaia. Ah…și jumătate din Pitești, nu că ar conta…
Aurel Iacșa, referitor la activitatea deputatului Daniel Constantin în Argeș: ”Domnul ministru participă la guvernarea țării… Dacă îmi aduc bine aminte, a fost aici acum două săptămâni, a stat de vorbă cu noi, dar nu a ținut conferință de presă, că era duminică…Ca deputat de Argeș… chiar am avut o discuție pe tema asta… are un consilier care trebuie să preia toate problemele cetățenilor care vin aici la sediu și să le ducă la București, la dânsul. Nu știu cât de bine face doamna consilier treaba asta, probabil că se poate și mai bine…N-are un colegiu extraordinar, doar două comune…”
Cum Andrei Gerea nu a fost dat dispărut definitiv, ca în cazul ilsutrului ministru al agriculturii, reprezentanta județeană a partidului i-a prezentat cazul cu capul sus. Adică, domnul ministru energetic a tăiat vreo două panglici, a fost văzut la o zi de comună, ce dracu!…
Simona Brătulescu, președinte PLR Argeș și consilier al lui Andrei Gerea: „Domnul ministru Gerea face multe pentru tinerii din Argeş. …Există un calendar al vizitelor celor doi domni miniștri. Avem o veste bună: cei doi vor veni în județ aproape săptămânal… Domnul Gerea a participat, săptămâna trecută, la o festivitate…”
Domnul ministru Gerea a fost prezent, deasemenea, și la Ziua Comunei Bascov, ceea ce duce la o prezență aperoape insuportabil de mare a domniei sale în teritoriu.
Oricum, vin alegerile, și, din nou, Arpechimul va fi salvat, Argeșul va fi irigat în exces. De promisiuni politice, desigur. Că nu ar fi frumos să le spunem lături…

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

P.S. Toată lauda pentru prestația ministerială a celor doi deputați de Argeș, în special a lui Daniel Constantin, sub mâna căruia agricultura chiar s-a dezvoltat vizibil, și a și primit sume sensibil majorate pentru a se putea dezvolta. Materialul de față nu tratează, ca opinie, decât activitatea parlamentară din teritoriu a domniilor lor. S.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE