Antropologia creștină în viziunea profesorului de religie Cosmin Dincă

Publicat pe : 17 iulie 2016

Distribuie știrea

# Lansare de carte la Biblioteca Județeană Argeș

Cosmin Dincă, profesor de religie la Școala ”Nicolae Simonide” din Pitești, a ales să-și lanseze volumul ”Antropologie creștină” (Editura TREND, 2015), la Biblioteca Județeană Argeș, la începutul acestei veri.
Lucrare de licență în fapt, riguros documentată, volumul a fost mult îmbogățit ulterior, fiecare an, scurs din momentul în care a pășit la catedră și până la predarea lui la

tipar, însemnând pagini adăugate, interpretate, rotunjite cu bucurie și cu smerenie.
Crearea omului și starea edenică, raporturile trup-suflet și persoană-individ, unitatea de natură și distincția sexului – bărbat și femeie, omul și îngerul, căderea în păcat, consecințele acesteia, transmiterea și universalitatea păcatului strămoșesc sunt doar câteva dintre temele abordate de prof. Cosmin Dincă. Notabilă maniera de abordare – proaspătă, actuală, deschisă influențelor pe care științele de graniță le exercită asupra credinței religioase.
Carismatic în felul liderilor spirituali, tânărul profesor de religie, în vârstă de 31 de ani, și-a prezentat lucrarea extrem de cald, de convingător, reușind să spargă zidul invizibil care separă, de obicei, auditoriul de prezidiu, astfel încât nu puține au fost întrebările primite din sală.  Mai mult, a reușit să trezească interesul pentru organizarea, la Bibliotecă, a unor dezbateri pe marginea subiectelor propuse de participanții la evenimentul lansării: frica de moarte, reîncarnarea, teologia populară și importanța ei în practica religioasă, clonarea, avortul.
Remarcabilă și prezentarea prof. Allora Albulescu. Aceasta a ținut să sublinieze relieful nuanțării și felul în care autorul a știut să se plieze pe nuanță, să echilibreze relația sacru-profan, plasând-o în contextul larg al filosofiilor și culturilor lumii, și – aspect foarte important – să-și îmbrace ideile în limba secolului 21, fără să aducă atingere, să lezeze, să ridice suspiciuni în legătură cu un concept sau altul. Denisa Popescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE