Apă Canal 2000 SA anunță modificările aplicabile începând cu luna iulie 2024, care intervin în relația cu clienții persoane juridice (societăți comerciale și instituții publice)

Publicat pe : 9 iulie 2024

Distribuie știrea

 

În contextul implementării legislației cu privire la sistemul RO e-Factura (Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea şi implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, cu modificările şi completările ulterioare), rugăm toți utilizatorii persoane juridice să aibă în vedere următoarele aspecte, aplicabile începând cu data de 01.07.2024, legate de colaborarea cu societatea Apă Canal 2000 SA, în calitate de furnizor de utilități, respectiv:

 

• Conform prevederilor legale în vigoare, comunicarea facturilor emise de către compania noastră către orice societate comercială sau instituție publică se va desfășura exclusiv utilizând sistemul RO e-Factura;

 

• Doar facturile emise conform legii în spațiul virtual privat al ANAF (SPV) sunt cele care vor face obiectul înregistrării în contabilitate;

• Data comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcarea din sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Prin urmare, începând cu această dată, respectând prevederile legale în vigoare, operatorul regional APĂ CANAL 2000 SA va emite toate facturile reprezentând prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare către toți clienții persoane juridice (societăți comerciale sau instituții publice), doar în spațiul virtual privat al ANAF (SPV), obligația descărcării acestora revenind în exclusivitate beneficiarului, aceasta fiind singura modalitate de transmitere a facturii fiscale.

Pentru a evita situația întârzierilor la plată a serviciilor și sistarea furnizării utilităților, societatea APĂ CANAL 2000 SA recomandă crearea unui cont online pe site-ul societății www.apacanal2000.ro, la secțiunea Clienți – Servicii online, pentru a primi pe e-mail documentul pentru efectuarea plății, în cuantumul facturii fiscale.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE