Apostoliceanu, Irimia și Bănică – în comisia de negociere pentru clădirea fostului sediu al PDL

Publicat pe : 31 mai 2022

Distribuie știrea

Vor începe negocierile pentru casa „Nae Dumitrescu”, fost sediu PDL, din fața Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer Cumpănă”. După ce consilierii locali piteșteni s-au arătat interesați de preluarea imobilului, aceștia au stabilit, săptămâna trecută, o comisie de negociere pentru prețul de achiziție a monumentului istoric. Din comisie vor face parte și consilierii locali Sorin Apostoliceanu, Tiberiu Irimia (PNL) și Radu Bănică (PSD).

 

Amintim că imobilul, de 1605 mp, dintre care 636 mp suprafață construită, a fost evaluat, de către un evaluator autorizat, la suma de 5.057.048 lei, adică peste 1 milion de euro. Proprietarii imobilului sunt: Christiana Yolanda Dumitrescu, Mihai Tudor Dumitrescu, Alexandra Marian Victoria Wahl și Vlad Alexandru Macry. Aceștia au cerut municipalității suma de 1 milion de euro.

Vezi și știrea  Digitalizarea, recalcularea și deficitul de personal. Aida Enache, directorul Casei de Pensii Argeș, despre provocările noului sistem de pensii

 

Comisia stabilită de Consiliul Local Pitești urmează să negocieze, în perioada următoare, prețul de cumpărare al imobilului cu proprietarii acestuia.

A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE