Argeș: PSD/ALDE – adio, dar rămân… sub tine!

Publicat pe : 16 septembrie 2019

Distribuie știrea

Spiridon Voinescu
Mariajul (sau, conform facebook – ”relație complicată”) dintre bărbatul PSD și doamna ALDE, continuă, în ciuda certurilor conjugale. Desigur, el este mai conservator, desigur, ea este mai liberală, însă el are nevoie de  familia cucoanei, iar cucoana nu se poate despărți de banii lui. Cum… ai cui bani? Ai lui, ai PSD-ului, care, de fapt, sunt ai noștri.

Însă noi, oamenii, nu jucăm nici un rol în piesă, așa încât vom considera că sunt banii lui…
Tăriceanu a ieșit de la guvernare ca să poată candida la președinție, însă, imediat după, a declarat că îl susține pe argeșeanul Mircea Diaconu. Ce actor… și ce piesă!… Apoi, a declarat că i-a dejucat prim-ministrului un plan mârșav de atragere a membrilor proprii. Însă, Ramona Mănescu a rămas, Meleșcanu este noul șef al Senatului și tot mai vin, alți miniștri, mulți, ca la Rovine în câmpii. Așa că, lui Tăriceanu, îi rămâne rolul de a bate… càmpii.  În teritoriu, aldiștii nu doresc să renunțe la funcții, rămânând, pe tăcute, cu acordul pesedeului, pe fotolii, pe secretare, pe birouri, pe mașini. ”Dă-l dracu pe Tăriceanu, că așa a făcut și el, ce, nu știe?”…
În Argeș, încă avem vicepreședinte de Consiliu Județean ALDE, subprefect ALDE și alde alți câțiva ALDE, rupți de nehotărâre, în ”înfrigurata, neasemuita luptă a minunii că…” este PSD și ”a mirării că”… crește și Pro România, unde este fostul lor șef de partid, Daniel Constantin. ALDE? Care ALDE? Un nume de care, cu gălăgie, se dezic, un nume odios. ALDE înseamnă, în momentul de față, pierderea funcției, ceea ce îi face, pe toți, să țipe. Desigur, cu o mână de banane, s-ar putea face minuni…
Așadar, și la noi în județ, PSD și ALDE au divorțat, însă numai acolo, în hârtiile de partid. Pentru că ALDE a intrat, de nu se mai vede, sub PSD. E cald, e bine. Mai bine, parcă, decât la noul PSD, înființat de Ponta și de argeșeanul Daniel Constantin, însă dăm într-o nouă poveste tristă. PSD și ALDE arată ca regele și bufonul. Bufon, care, ba este aplecat să îi sărute mâna primului, ba îi întoarce spatele și se strâmbă la el. Însă, îi rămâne în preajmă, pentru că, fără rege, nu poate exista un bufon.
PSD/ALDE: Adio, dar rămân… sub tine!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE