Argeşul – printre județele care au pierdut cei mai mulţi angajaţi în pandemie

Publicat pe : 10 ianuarie 2022

Distribuie știrea

Aradul, Argeşul și Brașovul au pierdut cei mai mulţi angajaţi în pandemie

În 15 județe din România au fost înregistrate scăderi ale numărului de salariaţi în perioada octombrie 2019 – octombrie 2021, conform calculelor realizate de Ziarul Financiar. Aproape 18.000 de salariați și-au pierdut locurile de muncă, în cele 15 județe, în perioada menționată, iar cele mai afectate sunt Aradul, Argeșul și Brașovul. Argeșul a pierdut 4.007 de angajați.

Vezi și știrea  Apă la robinet, fără bani din buzunar: 188 de familii din Argeș s-au conectat gratuit la rețeaua publică

„Fiecare judeţ are propriul profil economic, dar credem că impactul provine din trei categorii de factori: existenţa centrelor urbane mari şi, în directă legătură, modul în care se dezvoltă sectorul servicii şi IT&C în acestea, dar şi evoluţia industriei prelucrătoare în anumite judeţe care şi-au bazat dezvoltarea pe acest sector“, a declarat pentru ZF, Raluca Pârvu, business manager la BPI Group.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE