Avansări în grad și pensionări, la ISU Argeș

Publicat pe : 2 august 2021

Distribuie știrea

Momente emoționante pentru pompierii argeșeni. Pe 30 iulie, la ISU Argeș au avut loc două evenimente importante. Primul moment, a fost și cel mai emoționant, fiind vorba despre festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, pentru doi ofițeri și 3 subofițeri din cadrul ISU ARGEȘ, începând cu data de 01 august, după cum urmează:

Colonel Petricu Dragoș, Lt. Col. Marin Teodor, Plt. Adj. Șef Muscurel Adrian, Plt. Adj. Graure Cătălin și Plt. Adj. Sava Emanoil . Cu ocazia pensionării, celor cinci cadre militare li s-au conferit diplome de apreciere, în semn de mulțumire pentru profesionalismul, curajul și implicarea de care au dat dovadă în întreaga activitate profesională desfășurată în cadrul instituției.

Vezi și știrea  Ambasador în Argeș, oportunități economice, turistice și culturale!

În cel de-al doilea moment, s-a dat citire ordinului de avansare la termen (la îndeplinirea stagiului minim în grad), în gradul următor, începând cu data de 01 august 2021, pentru 142 de cadre militare (6 ofiţeri, 136 de subofiţeri şi doi maistri militari).

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE