Aveți grijă pe cine primiți în casă! Doi hoți au păcălit mai mulți bătrâni prin metoda „Electrica”

Publicat pe : 19 iulie 2022

Distribuie știrea

S-au dat drept reprezentanți ai unei societăți de furnizare energie electrică și au furat din casele oamenilor. Doi bucureșteni au apelat la metoda „Electrica” pentru a-și convinge victimele, majoritatea persoane de peste 70 de ani, să îi primească în locuințe.  Sub pretextul că fac o verificare la contor și la instalațiile de energie electrică, aceștia au pătruns în interiorul locuințelor. Au distras atenția victimelor și au plecat din case cu diferite sume de bani. Pe parcursul a două zile, doi argeșeni au căzut victime hoților. Un furt similar a avut loc și în data de 11 mai 2022.

După ce i-au furat banii din casă, victima a sesizat poliția. Iar polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Secției nr. 4 Poliție Pitești, în colaborare cu lucrătorii specializați din cadrul BOS București au reușit să îi prindă în flagrant pe hoți, în timp record: în aproximativ 30 de minute de la săvârșirea faptei. Cu ocazia controlului autovehiculului condus de suspecți a fost depistată și suma de bani pe care aceștia au furat-o din locuința victimei.

Vezi și știrea  Ambasador în Argeș, oportunități economice, turistice și culturale!

 

În cele din urmă, inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Față de cei doi bărbați a fost dispusă și măsura arestului preventiv.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE