După studii la Luneville, lângă Nancy și Berlin, având colegi, printre alții, pe Mihail Kogălniceanu, beizadeaua Grigore, fiul domnitorului Mihail Sturdza, a rămas o vreme în Paris, doar fratele său Dimitrie, cu care învățase împreună, ajungând la curtea de la Iași.
În vâltoarea dezlănțuită a capitalei Franței, exista pe atunci salonul principesei Massalsky, cunoscută sub pseudonimul Dora d-Istria, nepoata lui Alexandru Ghica, voievodul Valahiei, salon foarte frecventat de toată elita societății moldovenești și valahe aflătoare printre parizieni. Cum era de așteptat, vârtejul l-a prins și pe beizadea Grigore Sturdza, tânăr spiritual, voinic și frumos, pe deasupra fiu de domnitor, care a făcut senzație încă de la primele apariții. Asupra lui se aținteau privirile multor doamne, dar, dintre toate, una singură a atras atenția beizadelei: era frumoasa contesă Dash, autoarea mai multor romane, căsătorită cu Eugene Jules de Poiloue, viconte de Saint Mars, locotenent colonel într-un regiment de cavalerie care avea garnizoana la Nantes.
Cu toate că ajunsese la 41 ani, contesa părea destul de tânără și nu a fost de mirare pentru mulți că a stârnit interesul beizadelei Grigore, un tânăr de 23 ani. Dragostea dintre ei a ajuns atât de mare, că scriitoarea contesă s-a hotărât să-și sacrifice căminul și soțul, gata să urmeze prințul în îndepărtata, pentru ea, Moldovă.
Domnitorul Mihail Sturza, la auzul veștii, foarte îngrijorat, sfătuiește tânărul amorez să se gândească bine, pentru că, politicește, era pe punctul să-i mijlocească căsătoria cu o principesă dintr-o familie suverană germană. Beizadeaua, însă, refuză să țină seama de sfat și, după ce face contesei Dash făgăduințe solemne că o va lua de soție, se logodește cu ea, spunându-i că o așteaptă în Moldova.
Văzându-și beizadele întoarse de la studii, Mihail Vodă Sturdza numește pe Dimitrie, fiul mai mare, hatman al armatei (ministru de război), în vreme ce lui Grigore ,,frumos, voinic, spiritual, cu aer și educațiune în adevăr princiară, nu-i găsi funcțiune care să convină îndestul temperamentului său înfocat și spiritului zburdalnic…”. Astfel, beizadeaua cea mică și-a manifestat dorința ,,de a se retrage la țară, pentru a-și completa studiile, într-o viață mai mult contemplativă”. Vodă îi îndeplinește dorința, dându-i una dintre cele mai frumoase moșii de pe valea Jijiei, Perieni, una care avea case mari domnești, grădini și parcuri, împrejmuite cu ziduri groase ca de cetate și mulți oameni robotind prin curte și pământuri.
Retragerea la Perieni, părea pentru mulți destul de curioasă, de vreme ce se știa că Vodă Sturdza îi pregătea scaunul domnesc, crezându-l vrednic să ia frâiele domniei, cu toate că era fiul cel mic.
Nimeni nu știa că plecarea la moșie, ascundea alte motive decât cele invocate.
Totul s-a deslușit, când într-un din zilele lui aprilie 1845, la casele domnești de la Perieni, a apărut un străin înalt, voinic cu maniere militărești, cu toate că nu purta uniformă și, printr-un servitor indiscret, s-a aflat, iute, că era vicontele de Bonnemain, căruia beizadeaua Grigore, înainte de a părăsi Parisul, îi încredințase paza logodnicei sale, cerându-i, la momentul potrivit, s-o aducă în Moldova, după ce primea șaizeci de mii franci să cumpere rochia de mireasă și să-i plătească datoriile. La scurt timp de la venirea vicontelui de Bonnemain, ajungea la Perieni și contesa Dash, plină de farmece, după ce trecuse prin Cernăuți și Vama Sculeni, spre fericirea beizadelei Grigore.
Aflând taina, voievodul Mihail Sturdza își sfătuiește fiul să mai aștepte, numai că beizadeaua plănuiește să-l pună în fața faptului împlinit. Ajunge în satul lui Costache Negruzzi, unde cunoscutul scriitor era exilat după publicarea unei nuvele și, cu toate că nu se cunoscuseră până atunci, în viața patriarhală de acolo, între cei doi se înfiripă iute ,,o intimă amiciție”, după vizite dese la un conac sau altul.
Așa a cunoscut, uimit, Costache Negruzzi, o romancieră ale cărei cărți le citise, iar contesa Darh a rămas încântată pentru că dăduse peste un om cu care putea vorbi literatură, în locul unde era exilată”.
Nu după mult timp, la 30 aprilie 1845, duminica, fără să se aștepte, Negruzzi s-a pomenit invitat pentru masa de prânz la Perieni. A găsit-o pe romanciera contesă Dash în toaletă de mireasă, lângă beizadea Grigore îmbrăcat de gală, care nici mai mult nici mai puțin, i-a spus direct: ,,Te-am invitat, coane Costache, să ne cununi. M-am decis a pune pe Vodă în fața unui fapt împlinit”. Bietul Negruzzi a încercat să refuze: ,,Mă tem de urgia lui Vodă”. Însă nu a putut scăpa. A dat mâna contesei, doamna Negruzzi l-a prins de braț pe beizadea Grigore și, împreună, au coborât la biserica din parcul conacului. Când preotul a cerut actul de căsătorie, beizadeaua i-a spus că-i dă ,,o gură de pistol”. Speriat, slujitorul Domnului, și-a luat inima în dinți și, cu jumătate de voce, a început să cânte: ,,Issaia dănțuiește”, după care, la ieșirea din biserică, perechea princiară a asistat la o horă țărănească încinsă în curtea conacului, înainte să urce la masă.
Fericirea nu a durat prea mult pentru că, a doua zi, popa a fugit la Mitropolie să se spovedească după pozna făcută, și mitropolitul era cât pe ce să poruncească raderea și răspopirea, de vreme ce cununia fără peciu (act de căsătorie) era o greșeală care sub nici un chip nu se putea ierta unui preot. Până la urmă, mitropolitul a găsit de cuviință să facă cunoscut, lui Vodă, faptul împlinit. Asupra domnitorului, vestea a căzut ,,ca un trăznet”, neașteptându-se ,,să-și vadă fiul rebel în asemenea grad”. Spusele despre senzaționalul eveniment s-au răspândit iute prin tot Iașul și beizadea Grigore s-a simțit obligat să-i trimită tatălui o scrisoare ,,respectuoasă” prin care îi cerea binecuvântarea părintească. Numai că, în loc de ,,binecuvântare”, Mihail Sturdza, să iasă din încurcătură, s-a adresat dezamăgit consulului francez de la Iași, Duclos, care, la 14 mai 1845, intră în legătură cu Guizot, ministrul francez de externe și îi face cunoscut că o tânără franțuzoaică, contesa Dash, s-a căsătorit cu un prinț moldav, fără să fie divorțată de vicontele Saint Mars, ajungând infractoare acuzată de bigamie după ,,legile civile și ecleziastice franceze”, drept care propune ,,îndepărtarea contesei din Moldova”, măsură cu care este de acord și Dascoff, consulul Rusiei la Iași.
Cum zilele treceau și rezultatul intervenției consulului francez întârzia să apară, în sinodul Moldovei are loc o dezbatere aprinsă condusă de mitropolit, la finalul căreia, ceremonia religioasă a cununiei de la biserica castelului Perieni este declarată nulă și părintele care oficiase caterisit.
Vodă Mihail Sturdza comunică beizadelei Grigore hotărârea sinodului și-i recomandă să trimită pe contesă înapoi în Franța, sau să părăsească împreună cu ea Moldova, pentru asta înaintându-le două pașapoarte. Beizadeaua nici nu vrea să audă și atmosfera de la curtea domnească ajungea din ce în ce mai penibilă: niciuna dintre hotărârile domnești nu era respectată la castelul de la Perieni. Beizadea Grigore devenea și mai plin de furie: ,,Mă miră foarte mult că d-nul Guizot își permite să se ocupe de iubirile mele. El ar face mult mai bine dacă s-ar ocupa de afacerile ministerului său, pe care-l conduce foarte prost. D-na Dash îmi place, ea este frumoasă, spirituală, aproape celebră și are o sumedenie de calități pe care le-aș enumera aici dacă, după exemplul d-lui Guizot, aș voi să vă întrețin cu lucruri care nu vă privesc.
Măria sa domnitorul, dânsul trebuie să știe că eu sunt moldovean și major… Bazându-mă deci pe drepturile boierimii, pe drepturile oamenilor liberi, declar că, chiar dacă prințesa n-ar fi soția mea, nimeni n-are dreptul să vie să-mi tulbure casa și voi ști să resping violențele prin care drepturile întregii noastre boierimi ar fi călcate în picioare. Luați seama, deci, la ceea ce sunt în stare să fac pentru acea care este soția mea legitimă, după toate legile noastre sfinte”. În plus, lui Vodă i-a mai dat de știre că dacă va folosi forța pentru a-l constrânge s-o trimită înapoi în Franța pe soția sa ,,se va apăra în fruntea clăcașilor săi până la urmă și că, în clipa când va fi răpus, va da foc caselor și va pieri împreună cu ea”.
Domnitorul a crezut că dacă îl va lipsi pe neascultătorul său fiu de unele venituri primite de la Curte, ar putea să se răzgândească, numai că moșia de la Perieni, prin truda clăcașilor săi, a produs prințului Grigore un venit mare, la care s-a adăugat venitul locurilor bogate ale Mânăstirii Neamțului pe care beizadeaua le luase la mezat în schimbul a șase mii de ducați, bani pe care nu i-a plătit, trimițând stareții să-i încaseze de la cămara domnească, convins că domnitorul nu putea să refuze, de vreme ce mânăstirea era închinată Muntelui Athos și, în plus, avea azil cu peste o mie cinci sute de călugări bătrâni.
Prin intermediul cucoanei Săftica Paladi, mama sa, prima soție a lui Vodă Mihail Sturdza, beizadeaua a reușit să eludeze și interdicția vizitării Iașului, sau cea a primirii de vizite la Perieni, totul durând până într-o dimineață din toamna anului 1845, când palatul de acolo a fost asediat cu două sute de lăncieri din cavaleria moldoveană. Sculat din somn, de slugile panicate, beizadea Grigore, cuprins de furie, i-a strigat prefectului de district care comanda lăncierii că ,,nu s-a născut încă omul” să pună mâna pe el și că ,,el nu se predă pe cât va fi în viață”, iar ,,primul om care va cuteza să treacă peste ziduri sau să intre pe poartă cu sila va fi mort”.
Conacul a fost asediat câteva zile. Cu porțile închise și încuiate, păzite de câțiva arnăuți de casă și clăcașii credincioși de pe moșie, nimeni din afară nu putea să intre. Dar, după cum povestește Gh. Sion, conacul nu avea provizii de hrană și, după ce unii servitorii se strecurară afară, după alimente, unul câte unul, într-o dimineață nu a mai putut să iasă niciunul. Atunci, beizadea Grigore a deschis poarta și, cu o carabină atârnată de bandulieră, 4 pistoale, o sabie ,,călare pe cel mai sălbatic armăsar, a ieșit în galop, spre pădure, urmărit de câțiva lăncieri, care, după ce l-au pierdut din ochi, s-au întors la formație.
Rămași fără beizadea, arnăuții de casă dinăuntru s-au predat, după care prefectul a pătruns neîmpiedicat în palat, obligând-o pe contesa Dash să-și facă bagajele mai repede decât ar fi conceput subiectul unui romanț și, urcată fără voie într-o brașoveancă, escortată de 12 lăncieri, a apucat calea Bucovinei, pe la Mamornița, căzând bolnavă de emoții, la Cernăuți. Acolo, nefericita romanțieră a zăcut vreo trei luni, nevoită să-și vândă o parte din bijuterii.
De la Perieni, călare pe calul alb, beizadea Grigore s-a dus întins la Iași să ceară iertare tatălui său. Vodă Mihail Sturdza i-a acordat-o, cu condiția să meargă la București, unde deja îi aranjaseră însurătoare cu fata lui Mihalache Ghica, și nunta s-a făcut repede.
Apoi, prin noiembrie, beizadeaua a cerut tatălui său trei mii de galbeni, trei pașapoarte moldovenești: pentru el, contesă și vărul ei, după care, la jumătatea lunii, din Cernăuți, suiți toți trei într-un poștalion au luat drumul Vienei. De acolo au trecut în Italia până pe malurile lacului Como, unde ,,după un rămas bun ca la operetă” beizadeaua a lăsat contesa să se consoleze într-o frumoasă vilă pe care i-o închiriase.
Pe plaiurile Moldovei, contesa Dash se va întoarce doar cu imaginația, atunci când a transpus în romanul ,,Michael le Moldave” o iubire inspirată de cea trăită la Perieni.
Beizadea Grigore a schimbat soție după soție și, în ciuda înfățișării sale meditative, plăcându-i să intrige contemporanii, s-a dedat la tot felul de extravaganțe, printre care înrolarea în armata turcă, să devină pașă. Adept al exercițiilor de forță, a ajuns să i se spună ,,beizadea vițel” pentru că avea ambiția să ridice un vițel, zi de zi, de când era mic până ajungea juncan.
La o vreme, după ce i-a mulțumit tatălui său că l-a scăpat într-un chip ,,ușor și înțelept” de drumul rău pe care apucase, a ajuns chiar să se amuze cu prietenii, când le povestea de aventura sa cu contesa.
Articol realizat de VICTOR PANDURU
