Bogdan Ivan – un consilier judeţean turmentat!

Publicat pe : 22 iunie 2010

Distribuie știrea

# Alesul nu-şi mai aminteşte dacă a participat sau nu la şedinţa CJ din luna mai; La Consiliul Judeţean Argeş se petrec lucruri numai bune de puse în ramă. Situaţia e de mai mare râsul (dacă privim din perspectiva românilor care au simţul umorului) şi de mai mare plânsul dacă ne raportăm la argeşenii care s-au dus la urne în 2008 să-şi aleagă trupa cea vestită care a preluat destinele judeţului.

Vă relatam, în urmă cu două ediţii, despre o super-mega finanţare  suplimentară acordată de CJ pentru reabilitarea podului de la Căteasca. Şi să vedeţi tărăşenie…

„Sigur n-am votat chestia asta”

Cele 50 de miliarde de lei vechi, acordate firmei executante Zeus au fost solicitate după realizarea lucrărilor cu pricina, fapt în afara…podului. Cum a fost posibil un asemenea eveniment, ei bine, toţi consilierii judeţeni (indiferent de culoarea politică) i-au ţinut isonul liderului Constantin Nicolescu şi au votat în unanimitate proiectul de hotărâre. Am fost curioşi să aflăm care a fost raţiunea Opoziţiei din CJ şi am stat de vorbă cu patru dintre aleşii judeţeni (PDL şi PNL). Cel mai surprinzător a fost răspunsul democrat liberalului Bogdan Ivan: “Cum? Lucrările fuseseră finalizate? Aprobarea, în mod normal, se cere înainte. Păi dacă dumneavoastră aveţi informaţii că s-a întâmplat aşa, nu e în regulă. Eu sunt consilier acolo, dar, pe de altă parte mai am şi alte calităţi şi ştiu şi legea şi dacă s-a întâmplat cumva să ceară un accept după ce s-au făcut lucrările şi dacă suplimentarea aia se referă la lucrări deja efectuate, nu e în regulă deloc. Mai mult decât atât, dacă e aşa e ilegal, din punctul meu de vedere. În momentul în care execuţi nişte lucrări suplimentare, aprobarea o iei înainte. Atunci la ce-ţi mai trebuie aprobare dacă tu faci lucrările? Redactor: „Dumneavoastră cu cine v-aţi consultat atunci când aţi votat?” Bogdan Ivan: „N-am votat pentru că n-am fost la ultima şedinţă. Nici nu mai ştiu, parcă, dar eu n-am votat chestia asta. Nu-mi aduc aminte să fi votat aşa ceva şi sigur n-am votat. La ultima şedinţă ziceţi? Redactor: „Da, la cea din mai”  Bogdan Ivan: „În mai am întârziat. Nu mai ştiu. Au fost atât de multe… Dar sigur n-am votat chestia asta.” Punct şi de la capăt. Bogdan Ivan nu-şi mai amintea dacă a participat sau nu la şedinţa din mai a Consiliului Judeţean Argeş. Şi asta în condiţiile în care şedinţele CJ nu se desfăşoară mai mult de o dată, maxim de două ori pe lună. Îl liniştim pe alesul PDL. Într-adevăr a fost absent în data cu pricina. Rămânem însă fideli ideii potrivit cărei Bogdan Ivan e un fel de consilier turmentat al zilelor noastre. Şi se duse bietul om în 2008 la votul pentru alegerile judeţene, puse ştampila într-o căsuţă în care era desenat un trandafir şi în care scria PDL şi gata. S-a întors argeşeanul fericit la casa lui. Beleaua? Iată un consilier care  nu ştie ce-a votat, dacă-a votat sau, mai rău, nu ştie dacă a fost la nu prezent la întâlnirea cu pricina. Şi ca el majoritatea acestora. ANCA ITTU

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE