Aproape 200 de angajați ai Senatului își vor pierde locurile de muncă, după cum a anunțat Ilie Bolojan. Mulți dintre salariați sunt plantați politic și multe instituții sunt scăpate de sub control.
„Una din competențele principale este controlul parlamentar și parlamentul cred că trebuie să-și întărească această autoritate. Avem foarte multe instituții în coordonare, care din punctul meu de vedere, o parte sunt scăpate de sub control.
Una din competențele principale este controlul parlamentar și parlamentul cred că trebuie să-și întărească această autoritate. Avem foarte multe instituții în coordonare, care din punctul meu de vedere, o parte sunt scăpate de sub control.
Vom introduce sistemul electronic de acces în Parlament pentru angajați, pentru că nu exista un control al prezenței la locul de muncă, și în trei luni de zile, Secretariatul General are termen să rezolve această problemă în așa fel încât să asigurăm prezența la locurile de muncă, pentru că e o formă de respect pentru cei care ne plătesc”, a spus președintele Senatului, Ilie Bolojan.
