Casa Regală ar putea reprezenta România în discuţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen

Publicat pe : 2 februarie 2011

Distribuie știrea

# Declară Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservato. Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, s-a întâlnit vineri cu Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, la Palatul Elisabeta. La iniţiativa conservatorilor au avut loc discuţii pe marginea aderării României la spaţiul Schengen. „În primul rând aş dori să mulţumesc Alteţei Sale Regale pentru

disponibilitatea de care a dat dovadă pentru acest dialog. Cred că este datoria tuturor forţelor politice, de la putere sau din opoziţie, de a găsi o cale eficientă de recâştigare a credibilităţii Românei. Amânarea aderării ţării noastre la Schengen este cauzată de incapacitatea de a demonstra angajamentul ferm, în special, în reforma Justiţiei. Dacă cei aflaţi la Guvernare nu înţeleg rolul şi importanţa pe care o are Casa Regală în acest proces, am considerat că este de datoria mea să fac un apel la Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României. Cred că este una dintre personalităţile credibile ale ţării noastre care ar putea reprezenta România în discuţiile cu partenerii europeni în contextul adrerării la spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele conservator, Daniel Constantin. Alteţea Sa Regală s-a arătat îngrijorată de mersul pe care îl au acum discuţiile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi s-a arătat interesată de îndeplinirea acestui deziderat.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE