# Ofiţer acoperit, care a ajuns ofiţer descoperit. ,,În ‘84, unul din colegii mei, bun prieten cu generalul Pleşiţă, călătorea foarte mult. A fost trimis de Pleşiţă în Austria, unde a fost primit foarte bine de preotul Branişte de la Suseni. Acesta l-a trimis în Viena, Geneva, etc. Într-una dintre aceste vizite l-a cunoscut pe Ilie Sârbu care era preot paroh acolo. Ilie Sârbu, actualul socru al lui Victor Ponta, pe care îl regăsim în ‘89 la Timişoara, preot paroh, actual şef al Comisiei SIE din Senatul României. Nu trebuie uitat că la Timişoara, în momentul în care s-a deschis focul, teroriştii, sau cine ştie cine, trăgeau asupra protestatarilor. Ilie Sârbu a închis uşile catedralei ortodoxe şi din această cauză au murit foarte mulţi tineri. Apoi, Sârbu a ajuns preşedintele PDSR Timişoara şi, apoi, ascensiunea politică nu s-a mai oprit până în zilele noastre.“ a declarat Cătălin Bulf președinte PMP Argeș.
Corneliu Berevoianu, ACHITAT pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara
# Instituția a atacat, deja, hotărârea cu pricina! Corneliu Berevoianu, fostul primar pedelist de la Nucşoara, a fost trimis în…
