Mai multe instituţii sanitare argeșene vor primi despăgubiri de la Hexi Pharma
# Spitalul Județean de Urgență Pitești va fi despăgubit cu cea mai mare sumă, în ArgeșPe 30 ianuarie, compania Hexi…
# Spitalul Județean de Urgență Pitești va fi despăgubit cu cea mai mare sumă, în ArgeșPe 30 ianuarie, compania Hexi…
# Inculpații aveau organizată o adevărată rețea prin care să urmărească controalele poliției astfel încât să le evite, beneficiind și…
# În dosarul lui Ion Andrei, zis „Brânză”, au fost emise deja adrese către Parchetul Tribunalului Argeş pentru a se…
Primarul ales al comunei Bradu, pesedistul Dan Stroe (foto), nu are zile ușoare în instituția pe care o conduce. În…
Continuă la Tribunalul Vâlcea dosarul în care trei firme de afaceri evreiești se judecă cu Statul Român și cu Direcția…
Dragoș Deaconescu (foto), cunoscut și ca Benny, este patronul Atu Casino și al firmelor Atu Win Games, ambele având rețele…
Fostul deputat de Argeș, Cătălin Teodorescu, a fost declarat nevinovat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin motivarea…
# În compensare va fi împădurită, în altă locație, aceeași suprafață cu 23.000 de puieți Ministerul Apelor și Pădurilor a…
Doi parteneri de afaceri argeșeni au fost trimiși în judecată în septembrie 2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalului Argeș…
# Otobîcu a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității în cazul în care va fi găsit vinovat…
# Consilierii locali din Bradu ai PAM au demisile date în alb la partid # Florentin Luca: „Demisia este scrisă…
Continuă procesul lui Constantin Istrătescu (foto), directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Argeș, la Judecătoria Pitești. Reamintim că…
Omul de afaceri piteştean Valentin Vişoiu, cel care controlează grupul de firme Conarg, este cercetat la Tribunalul București în dosarul…
# Explicația șefului PNL Moșoaia, Alexandru Lucian Mihai: „N-am vrut să accept ca tu să deții funcția de viceprimar în…
# Alprom, fost lider național în producția de mobilier, este scos la vânzare pe bucăți Compania argeşeană de mobilă Alprom…
# Soția lui Florin Frătică are de executat 60 de ore de muncă neremunerată ca urmare a ordonanței procurorului Parchetului…
# În dosar, sunt cercetați fostul președinte al CJ, Constantin Nicolescu, patronul Zeus S.A., Grigore Dobre, dar și funcționari publici…
# Autobuzele penale ale lui Pendiuc, greu de vândut # Preţul de vânzare pentru un autobuz, acum, începe de la…
# Florin Paraschivescu a fost condamnat în primă instanță la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj Pe…
# Este anchetată, în acesta, presiunea exercitată de Kovesi asupra unui procuror din Argeș Fosta șefă DNA, Laura Kovesi este…
Constantin Iatagan, fostul primar de la Șuici, a formulat la Tribunalul Argeș cerere de revizuire în dosarul în care este…
# Capcana comercianţilor de produse „miraculoase“! În această perioadă, mai mulți argeșeni primesc apeluri pe telefoanele mobile de la diferite…
# Acuzații sunt suspectați că încearcă să lungească procesulUn nou termen, fără rezultate, în procesul în care fostul primar al…
# Constantin Nicolescu a fost condamnat, de Curtea de Apel București, la 8 ani de închisoare Miercuri, 13 februarie, Înalta…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo