Clinica de Medicină Dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Situații în care este recomandată extracția unui dinte
Deși, în trecut, extracția dentară era o practică foarte uzuală, recurgându-se la ea de fiecare dată când pacientul resimțea…
Deși, în trecut, extracția dentară era o practică foarte uzuală, recurgându-se la ea de fiecare dată când pacientul resimțea…
# Ce servicii va presta firma câștigătoare Pe 17 octombrie a fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea documentației de…
Sute de persoane, tineri și specialiști, au participat, vineri, 27 octombrie, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți…
Cel mai mare parc fotovoltaic din România și din Europa de Sud Est a fost inaugurat, pe 31 octombrie,…
Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Mioveni vor lucra la firma ANEPAL, societate care, la 1 noiembrie, deschide un…
Urmează ani buni pentru uzinele de la Craiova şi de la Mioveni, iar industria auto va progresa potrivit noilor…
CCR-ul a declarat constituţionale noile măsuri fiscale asumate de Guvern și adoptate în Parlament. Acestea vor deveni lege…
Așteptat pentru inaugurare în acest an, parcul fotovoltaic de la Rătești – zona Ciupa (km.86) este și cea mai…
O coroană dentară poate juca un rol important în sănătatea orală generală și bunăstarea unui pacient, atât pentru a…
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a anunţat că a alocat bani pentru a consolida clădirile cu risc seismic ridicat. Printre…
Seceta întârzie serios însămânţările de toamnă. În județul Argeș semănatul grâului va întârzia cu cel puțin o lună comparativ…
# Vânzările Uzinelor de la Mioveni au crescut în primele 9 luni ale anului 2023 Anul 2023 s-a dovedit…
Se lucrează la primul tunel care va traversa munții Carpați, pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, al Autostrăzii…
Săptămâna trecută au început lucrările pentru finalizarea Tronsonului 1 din Drumul Expres Craiova – Piteşti. Antreprenorul a promis că…
Măseaua de minte este cel de-al treilea molar pe care majoritatea îl avem și apare în general între 17…
# Directorul CNAIR, Cristian Pistol: “Vom costrui două noi noduri rutiere pentru accesul rutier la Drumul Expres Craiova-Pitești” Săptămâna…
Speranțele industriei auto din România de a depăși în 2023 recordul de producție încep să scadă, după scăderea cererii…
Sunt mai multe variante pentru a plăti facturile SEdC Mioveni. Aplicația PayPoint și utilizarea ei, este 100% gratuită.…
Şeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunţat că o anumită categorie de pensionari va primi pensii cu…
Veşti bune pentru românii care locuiesc la case atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Aceştia vor…
Primăria Municipiului Pitești anunță că, începând cu data de 16 octombrie, solicitanții de finanțare pot depune documentele, fie fizic,…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș a organizat, săptămâna trecută, cea de-a XXVIII-a ediție a Galei Topul Firmelor…
Festivalul „Toamna piteșteană” continuă, până pe 22 octombrie! Peste 150 de comercianți, majoritatea producători locali, participă, în acest an, la…
RetuRO, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), anunță deschiderea Registrului de Ambalaje pentru înregistrarea tuturor produselor ce vor fi…

Cursul valutar nu este disponibil momentan.
Pitești
Ceață
Precipitații: 0.1 mm
Ceață
Fără precipitații
Sursă: Open-Meteo