Cătunul Colibaşi, centru de întreţinere a avioanelor în cel de-Al Doilea Război Mondial

Publicat pe : 22 martie 2015

Distribuie știrea

De unde vine numele Colibaşi  şi prin ce s-a remarcat această zonă înainte de construcţia Uzinei Dacia? O întrebare  la care puţini dintre cei născuţi după 1966 pot răspunde şi care merită măcar pusă!
Începutul activităţii industriale a zonei Colibaşi este legat, în conştiinţa multora, de 1966,  anul în care a început  construcţia Uzinei Dacia. Puţină lume ştie însă că actuala zonă  Mioveni a constituit un punct aproape industrial încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, concentrat în zona satului Colibaşi, numit aşa după  sutele de colibe sărăcăcioase ale locanicilor.

Sătucul a afost ales drept destinaţie pentru desfăşurarea unei activităţi oarecum secrete: întreţinerea avioanelor. Zona a fost aleasă nu la întâmplare, ci tocmai pentru că era una retrasă, înconjurată de foarte mulţi copaci şi suficient de puţin vizibilă, cât să poată fi păstrată ascunsă. 
“Partea platoului dinspre oraş era, la vremea aceea, pistă de lansare pentru avioane. Hangarele în care se ţineau aceste avioane au fost construite, se pare, cu cel puţin un an înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Există voci care spun că aici nu doar se întreţineau avioane, ci se şi construiau aparate de zbor. Unitatea se numea Vasile Tudose”, a mărturisit, pentru Atitudine în Argeş, primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu
După încheierea războiului, aici au început să se fabrice  piese pentru camioane, tractoare   dar şi pentru maşinile de teren  IMS produse la Câmpulung. Pe aceste locuri lua fiinţă  Uzina de Piese Auto Colibaşi, care realiza preponderent produse de concepţie sovietică şi care, în 1966, ajungea să aibă în jur de 6000 de salariaţi, o cifră impresionantă pentru acea perioadă.
Comuna  Colibaşi îşi încheie existenţa în anul 1989, când, la data de 19 aprilie, prin Decret Prezidențial, localitatea rurală devenit orașul Colibași. Abia din anul 1996, ca urmare a unor demersuri făcute la Guvern și Parlamentul României de către autoritățile locale, orașul Colibași devine oraşul Mioveni.
Schimbarea numelui este considerată un act de reparație morală, având în vedere faptul că actuala concentrare urbană se află pe vatra vechiului sat demolat în totalitate pentru a face loc noilor construcții, aşezare care, înainte de a se numi Colibaşi, şi-a prins numele de un cneaz local, Mihu (Mihov în slavonă).  De reţinut că Mihoveni (Mioveni) face referire direct la locuitorii vechii formațiuni sociale legate de personajul amintit şi că oraşul constructorilor de maşini are o istorie de peste 500 de ani,  prima atestare documentară fiind în în anul 1485.
Cristina Stancu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE