# O școală cu risc seismic nu va mai fi reabilitată
Guvernul Bolojan pune cruce proiectelor finanțate prin PNRR și ”Anghel Saligny” care nu vor putea fi gata în 12 luni. Practic, proiectele începute, dar care depășesc termenul de finalizare 31 august 2026 nu vor mai primi bani pentru a fi realizate. Există o ordonanță de Guvern în acest sens care prevede că proiectele cu stadiu fizic sub 30% vor fi suspendate. Și primarii au aflat chiar de la ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, despre viitorul negru al administrației locale.
Edilii argeșeni sunt revoltați la gândul că au muncit degeaba și că vor pierde proiecte imporatante pentru localitățile pe care le conduc. După cum am aflat sunt în joc lucrări care, dacă nu contină, nu vor mai fi realizate deloc în următorii 5-10 ani, optimist vorbind.
Săptămâna trecută am stat de vorbă cu șapte primari din mediul rural și cu toții s-au arătat dezamăgiți și îngrijorați. Ce urmează? Ani grei pentru administrația locală…
În continuare, puteți afla ce spun primarii comunelor Bârla, Coșești, Domnești, Lerești, Negrași, Nucșoara și Rociu – despre proiectele pe care le vor pierde dacă Bolojan se ține de cuvânt.
Gheorghe Voicu – primarul comunei Bârla:
”Am o analiză, dar nu am vești bune! Planul Urbanistic General al localității este sub semnul întrebării. Eu sper să-l finalizez… Mai am un proiect de canalizare pe ”Anghel Saligny”, nu știu ce va fi. Și de asemenea, am proiect de gaze pe care nu știu cum îl vom realiza. Este o situație mai încurcată. Drumul județean 679 Săpata-Bârla va fi modernizat pe fonduri europene și nu se mai poate interveni pe el cinci ani. Și avem un proiect de canalizare, dar dacă ne opresc finanțarea, ce facem? Am luat avize, dar mă tem că pierdem proiectul. Și aici e durerea, că 5-10 ani e posibil să nu mai putem face nimic. Suntem dezamăgiți. Proiectul de mort. Și din păcate nici ei nu știu – n.red, guvernanții.”
Nicolae Pană – primarul comunei Coșești:
”Nu cred că așa vor analiza, stoparea proiectelor care nu vor fi gata până la 31 august 2026. Vor analiza procentual, ce este efectuat până la ora asta. Dar nu este corect, pentru că proiectele mici, chiar dacă sunt abia demarate, vor fi gata într-un an. La Coșești vom pierde un proiect de reabilitare primărie și alte proiecte de modernizare pentru o școală gimnazială și o grădiniță. Am muncit mult și vom pierde proiecte importante pentru comunitate.”
Doru Smădu – primar comuna Domnești:
”La Domnești stăm bine, avem proiectele finalizate. Acum avem prin PNRR un proiect de canalizare, abia inițiat, dar am înțeles că acestea au prioritate, deci mă gândesc că va continua finanțarea.”
Marian Toader – primar al comunei Lerești:
”Pe ”Anghel Saligny” suntem cu un proiect de apă-canal gata în proporție de 40-45%, avem asfaltare drumuri – realizat 90%, plătit 60% și rețea de gaze care va fi gata în cinci luni.
Prin PNRR avem Planul Urbanistic General al comunei Lerești care într-o lună va fi gata, avem aproape de recepționare reabilitarea a două corpuri de clădire la Școala Gimnazială Lerești. Și mai avem rețeaua de canalizare, realizată 80%, dar neplătită. Să vedem dacă le lasă la finanțare.”
Constantin Alexandru – primar comuna Negrași:
”Prin PNRR am semnat contract pentru rampă de gunoi. Deci cu acest proiect suntem la început. Am un proiect de monitorizare video a comunei, gata cam 60-70%, aici mai am soft-ul de achiziționat. Nebuneala asta nu știu unde ne duce. E bine că ne mai întrebați și pe noi… Am o vară în care am tot umblat după avize și acum vine și îmi spune Atilla (Cseke Atilla, ministrul Dezvoltării), că nu se mai poate, că nu se mai finanțează.
Am un proiect de canalizare pe ”Anghel Saligny” care e realizat 70%. Am emoții mai mult cu proiectele din bani guvernamentali decât din fonduri europene. Sunt cel mai avansat din partea de sud a județului, în ceea ce privește proiectele. M-am mișcat repede.
Am un proiect, reabilitare școală gimnazială cu risc seismic. Am depus documentația, cred că pică! Am 80 de elevi, școala trebuie reabilitată, dar după cum a anunțat Guvernul, nu vom reuși să facem această lucrare. Mai am o sală de sport la școală, nici aceasta nu va fi realizată. Toți primarii sunt revoltați. Rămânem cu localitățile – șantier și nu o să avem bani nici să astupăm găurile.”
Ion Cojocaru – primarul comunei Nucșoara:
”Este un viitor incert în administrație, având în vedere ce se anunță. Am terminat racordurile la apă în satul Slatina și un alt proiect de modernizare drumuri, în același sat. Am avut noroc de un constructor foarte bun, foarte serios, care a muncit intens și am reușit să terminăm lucrările. Dar sunt localități unde nu e ca la noi, la Nucșoara.”
Aurel Bălășoiu – primarul comunei Rociu:
”Nu am proiecte neterminate. Am terminat reabilitarea căminului cultural din satul Gliganul de Jos, extindere și racordare canalizare în satele Șerbănești și Gliganul de Sus. Se știa, din anii trecuți, că se va ajunge aici. Știa și domnul Ciolacu, atunci când a dat bani pe ochi frumoși, la ce ministere a vrut… Va veni o zi când vor da socoteală!”
