# Ministrul Justiției, Tudorel Toader: „Conținutul infracțiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”
Dosarul ”Consultanța”, poate cel mai răsunător dosar instrumentat de procurorii DNA, în care 40 de primari argeșeni sunt judecați alături de fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, și de deputatul Mircea Drăghici, se pregătește să devină istorie. Pentru că, în urma recentelor decizii, mai ales cea a Curții Constituționale, abuzul în serviciu este (aproape) dezincriminat, iar stabilirea unui anume prag valoric îi va situa, cu siguranță, pe primarii cercetați penal tocmai în afara acestei răspunderi penale, urmând ca, dacă vor fi găsiți, totuși, vinovați, aceștia să plătească o amendă administrativă, de genul celei pentru depășirea vitezei legale.
Avocatul Gheorghe Piperea anunţă un ”cutremur” în justiţie: Abuzul în serviciu, dezincriminat
Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea analizează decizia Curţii Constituţionale de marţi, 6 iunie, şi dă un verdict care echivalează cu un adevărat cutremur în justiţie: abuzul în serviciu a fost dezincriminat temporar, ceea ce înseamnă că multe dosare ale DNA s-ar putea închide. Acest lucru va fi îndreptat doar în momentul în care Parlamentul va introduce un prag valoric în definiţia abuzului în serviciu din Codul Penal.
”CCR, din cate observ, a mai spus odata ca abuzul in serviciu trebuie sa aiba prag valoric si precizie terminologica in privinta intensitatii vatamarii, pentru a putea delimita delictul penal de cel contraventional sau civil. Inseamna ca norma penala, fiind lipsita de claritate si predictibilitate si, deci, nefiind lege in sensul CEDO, trebuie inlaturata de la aplicare in orice proces penal. Acest lucru inseamna, pur si simplu, dezincriminarea temporara a abuzului in serviciu, pana cand Parlamentul va face bine si il va clarifica. Intre timp, toti suspectii de abuz in serviciu, vinovati sau nu, vor putea sa scape de acuzatie (daca, desigur, vor reusi sa convinga judecatorii de imprecizia si impredictibilitatea legii), pe principiul legii penale mai favorabile. Iar, in aceste conditii, da-i si lupta in contra coruptiei”, scrie Piperea pe Facebook
Ministrul Justiției, Tudorel Toader: ”Conținutul infracțiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”
Presat de Curtea Constituțională, ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că va introduce prag valoric la abuzul în serviciu: ”Conținutul infracțiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”. Ministrul Toader nu a dezvăluit care va fi valoarea pragului la abuz în serviciu
Astfel, Ministerul Justiției a emis, marți seara 6 iunie 2017, un comunicat de presă în care anunța ca, urmare a hotărârii CCR, ”conținutul infracțiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”. Tudorel Toader nu a precizat însă care va fi valoarea pragului la abuz in serviciu. Trebuie spus însă că ministrul Justiției a fost forțat practic să facă acest gest, decizia Curtii Constituționale fiind o lovitură de imagine năucitoare pentru el. Spunem asta în condițiile în care Tudorel Toader a refuzat constant să introducă prag valoric la abuzul în serviciu, desi acest lucru era cerut încă din Decizia CCR din iunie 2015, adoptată când chiar actualul ministr al Justiției era judecător constituțional.
Iată comunicatul Ministerului Justitiei:
Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal și a constatat că ‘acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma *îndeplinește în mod defectuos* din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii’.
In esență, în motivarea deciziei, Curtea a statuat că ‘neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară– legi și ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Curtea reține că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie’.
Majoritatea primarilor din Argeș au prejudicii de 18-22.000 lei. Fostul ministru al justiției: pragul pentru abuzul în serviciu ar trebui crescut la peste 200.000 lei
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat, joia trecută, că pragul pentru abuzul în serviciu ar trebui crescut, față de propunerea inițială pe care chiar el a avut-o în timpul mandatului de ministru, de 200.000 de lei. ”Trebuie să fie suficient de mare pentru a nu se mai face dosare penale aiurea”, a punctat Florin Iordache.
Ei bine, chiar și în situația în care se rămâne la pragul valoric discutat, de 200.000 lei, absolut toți primarii din dosarul Consultanța ies de sub urmărirea penală. Marea majoritate a acestora au, în sarcină, prejudicii constatate de procurorii anticorupție de 18.000, 20.000 sau 22.000 lei. Adică în jur de 10% din pragul peste care s-au ajunge la nivel penal.
