Concerte pentru flaut şi harpă la Filarmonica Piteşti

Publicat pe : 20 februarie 2017

Distribuie știrea

Filarmonica Piteşti organizează, în parteneriat cu Ambasada Republicii Slovenia la Bucureşti, joi, 23 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic în care, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Leonard Boga, revin, ca solişti, harpista slovenă Tina Žerdin şi flautistul Matei Ioachimescu. În program: François Borne – Fantezia Carmen pentru flaut şi orchestră, John Williams/Gottfried Rabl – Suită din filmul E.T. şi Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 1 în sol minor, op. 13.

Licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa profesorului Horia Andreescu, Leonard Boga a urmat şi masterclassuri cu alţi dirijori importanţi din Europa. Doctor în muzică, a susţinut concerte cu filarmonicile din Bucureşti, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, Oradea, Braşov, Botoşani, cu Teatrul de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”din Constanţa, Opera Naţională Iaşi, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti. Colaborează cu solişi de renume, precum Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu, Viniciu Moroianu, Raluca Ştirbăţ. A mai dirijat, în 2015, orchestra Filarmonicii Piteşti în concertul de Crăciun, Gală vieneză.
Născută în Slovenia, Tina Žerdin a studiat pianul, canto și harpa, instrument care a consacrat-o pe scenele internaționale. Sprijinită de Ministerul Culturii din Slovenia, artista colaborează permanent cu orchestra Volksoper din Viena, cu Wiener Kammerorchester sau cu Orchestra Radiodifuziunii Austriece. Este una dintre cele mai solicitate soliste, popularizând harpa în toate colțurile lumii.
Absolvent al Universității de Muzică din Viena, flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinaţi muzicieni români. Laureat al mai multor distincții si burse, cu o activitate concertistică impresionantă, Matei Ioachimescu susține concerte în cele mai diverse formule atât în Europa, cât şi în Asia. A fost numit de către Ministerul de Externe al Austriei ”ambasador al integrării”. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, ultima oară, în 2016, împreună cu pianistul Alfredo Ovalles.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE