Constantin Nicolescu, din nou în sala de judecată

Publicat pe : 14 octombrie 2019

Distribuie știrea

Problemele pentru Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș s-au mutat de la Secția penală la cea civilă. Asta după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat, în dosarul denumit generic ”Podul Căteasca”, nesoluționată acțiunea civilă, exercitată împotriva inculpaților Nicolescu Constantin, Dobre Grigore şi Nicoară Mihail-Gabriel de partea

civilă Statul Român – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cu privire la suma de 4.973.065,75 lei. Pe 13 septembrie, la Tribunalul Argeș a avut loc un prim termen, după pronunțarea definitivă a magistraților ÎCCJ,  în cauza care are ca obiect „obligaţia de a face pentru suma de 4.973.065,75 lei”. Procesul a fost amânat până pe 8 noiembrie pentru lipsă de procedură.
Totodată, pe rolul Tribunalului Argeș se mai află un dosar, deschis de această dată de Consiliul Județean Argeș împotriva celor trei inculpați, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală – Plata sumei de 4.973.065,75 lei actualizată+dobânda calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plăţii efective conform deciziei nr.98/26.03.2019 pronunțată în D.1042/2/2013*”. Pe 9 octombrie a avut loc primul termen al procesului, iar instanța a amânat  pronunțarea, pe 18 octombrie.
Pe 26 martie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Cu toate acestea, instanţa a menţinut o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE