CS Dacia Mioveni 2012 va participa la Cupa Regelui și Cupa Reginei la oină

Publicat pe : 10 mai 2023

Distribuie știrea

Secția de oină a CS Dacia Mioveni 2012 începe sezonul competițional, în data de 13 mai, la Cupa Regelui și Cupa Reginei la oină, ediția 2023! Federația Română de Oină continuă și în acest an frumoasa tradiție de a organiza Cupa Reginei, ajunsă la ediția a IV-a, precum și Cupa Regelui, ce va bifa ediția a X-a, ambele competiții urmând a fi organizate în data de 13 mai, începând cu ora 11.00, pe modernul stadion situat în Complexul Național ,,Arcul de Triumf” din București.

În cadrul competiţiei feminine, intitulată Cupa Reginei, se vor confrunta C.S. Dacia Mioveni 2012 reprezentanta județului Argeș (campioana națională în 2022) și C.S.Galicea Mare din județul Dolj (câștigătoarea Cupei României în 2022). La masculin, în cadrul Cupei Regelui se vor confrunta A.C.S. Frontiera Tomis Constanța (campioana națională în 2022) și C.S.M. Oltenița din județul Călărași (vicecampioana națională în 2022). Câștigătorii vor fi decorați de Familia Regală!

 

Va fi un regal închinat oinei, dar și cu momente inedite ca semnalul începerii de joc, dat de buciumașii veniți special din comuna Spulber din județul Vrancea și momentul artistic al Ansamblului Flori de Bărăgan din județul Brăila, toate acestea fiind adăugate tombole cu premii și multe activități dedicate copiilor. Imnul National al Românei va fi intonat de maestrul Gheorghe Turda, care va susține și un minirecital de muzică populară. Întreaga activitate a Federației Române de Oină, implicit și acest eveniment, se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Regale. Și în acest an membrii familiei Regale vor fi prezenți pe toată durata evenimentului sportiv.

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

 

Copiii de până la 10 ani inclusiv vor avea acces gratuit. Biletele au fost puse în vânzare pe https://www.bilete.ro/…/cupa-regelui-si-cupa-reginei-13…, partener oficial de ticketing al Federației Române de Oină.

Evenimentul va marca două momente istorice pentru sportul nostru național, anul acesta fiind sărbătorită pentru prima dată Ziua Națională a Oinei în data de 9 mai (stabilită prin Legea 87 din 11 aprilie 2023), precum și împlininirea a 125 ani de la apariția primului regulament oficial al jocului de oină, în anul 1898.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE