# Modelul depășește 50.000 de euro
O companie germană transformă Dacia Duster într-un SUV mult mai îndrăznet. Aceeași Carpoint GmbH, care a modificat și a doua generație a modelului, ar putea aduce pe piață un autoturism cu un aspect mai agresiv, dar care costă peste 50.000 de euro. Noul Dacia REDUST are o serie de îmbunătățiri estetice, un interior personalizat cu accente premium, centuri de siguranță portocalii, care se asortează perfect cu colantul aplicat pe caroserie. În plus, cabina are lumină ambientală, iar scaunele au fost retapițate cu piele, nelipsind detaliile portocalii.
Potrivit Știripesurse.ro, cel mai scump exemplar este un Duster full-hybrid, care costă 52.990 de euro. Mai sunt disponibile alte două versiuni mild-hybrid cu tracțiune integrală, ambele având caroseria colantată în negru. Acestea sunt listate la 42.490 de euro și 42.990 de euro.
