Curtea Constituțională a decis: stocarea datelor personale nu mai este permisă

Publicat pe : 7 septembrie 2014

Distribuie știrea

# Operatorii de internet, telefonie fixă și mobilă nu mai pot stoca informațiile și contactele folosite de abonați.

Motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a stabilit că Legea 82/2012, cunoscută drept Legea „Big Brother” nu este conformă legii fundamentale a fost publicată, joia trecută,  în Monitorul Oficial. Toate datele persoale ale clienţilor stocate de furnizorii de telefonie trebuie şterse, iar companiile nu au voie să le mai înregistreze, începând din data de 4 septembrie. Este efectul invalidării Legii Big Brother, după ce motivarea Curţii Constituţionale a apărut în Monitorul Oficial. Decizia prin care judecătorii au stabilit neconstituţionalitatea Legii „Big Brother”a fost luată în iulie.

Legea prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a invalidat, în 8 aprilie, Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, cunoscută şi ca Directiva Big Brother.
CJUE a statuat că, prin impunerea păstrării datelor şi permiţând accesul autorităţilor naţionale competente, directiva reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. În plus, faptul că păstrarea şi utilizarea ulterioară a datelor sunt efectuate, fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informat, poate da persoanelor vizate sentimentul că viaţa lor privată este obiectul unei supravegheri constante.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE