Curtea de Apel București nu se poate decide!

Publicat pe : 17 decembrie 2024

Distribuie știrea

# Dosarul fostului deputat Cătălin Rădulescu – a patra amânare a pronunțării

La Curtea de Apel București se judecă, din 2021, pe fond, dosarul privind falsul în declarații ce îl are, în prim plan, pe fostul deputat de Argeș, Cătălin Rădulescu, supranumit deputatul mitralieră. Judecătorii nu au decis nici în decembrie dacă acesta a fost sau nu revoluționar adevărat!

După cum se știe, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

RĂDULESCU CĂTĂLIN MARIAN (foto), la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de

– complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,

– fals în declarații în formă continuată;

SANDA ADRIAN, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (S.S.P.R.) și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant;

TĂNASE CORINA DENISA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant;

CECHI CRISTINA VALENTINA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2016, inculpații Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, ar fi admis cererea de acordare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute „până la fuga dictatorului” (data de 22 decembrie 1989, ora 12:10).

A desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București

Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989. Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.

Urmare a acestor demersuri, inculpatului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii, în mod necuvenit (spun procurorii, n.r.), a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021.

Casa Județeană de Pensii Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de toți inculpații.



Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE