Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a găzduit miercuri, 25 ianuarie, în cadrul Secției Tinerilor, atelierul de dezvoltare personală pentru părinți și copii, sugestiv intitulat ”Cutiuța cu emoții”. Sub îndrumarea psihologului Andreea Iuliana Bâță, reprezentant experimentat al Asociației ”Psihoeu – Copii și adulți în echilibru”, atât cei mici, cât și părinții sau bunicii acestora au dat frâu liber emoțiilor care le configurează, cotidian, relațiile specifice. Trăim sentimente de tristețe, de furie, de bucurie, de frică și toate acestea, într-o singură zi.
Chiar dacă ne este greu să recunoaștem, fiecare emoție își face, mai devreme sau mai târziu, cuib în viața noastră și încearcă să ne controleze existența.
Felul în care gestionăm fiecare sentiment în parte este o experiență unică. Ea poate fi învățată, procesată, asimilată, important este să acceptăm ideea că nu știm totul de la început și că de aceea există ajutor de specialitate. Atelierul are tocmai acest scop – să formeze obișnuința de a accesa frontal fiecare emoție și de a o așeza la locul potrivit, astfel încât să reușim să ne transformăm armonios.
Entuziasmul copiilor prezenți a atins apogeul, atunci când, încurajați de părinți și de psiholog, au realizat că-și pot crea propria lume și că ea este atât de frumoasă, de specială, de naturală!
Oana Turcu
