David Ştefan, micuţul măcinat de o boală cruntă a ajuns la clinica din Roma

Publicat pe : 8 februarie 2017

Distribuie știrea

La doar 2 ani şi 3 luni, David Ştefan a fost diagnosticat cu amiotrofie spinală, un grup de afecţiuni degenerative cu transmitere genetică, ce afectează neuronii din măduva spinării, iar, uneori, şi pe cei din trunchiul cerebral, ducând la moartea acestora cu pierdere de masă musculară şi de forţă fizică. Sute de oameni sunt alături de el, însă micuţul are nevoie, în continuare, de ajutor ca să poată urma un tratament experimental.

Autorităţile din Mioveni s-au mobilizat şi au organizat pentru el o campanie umanitară pentru a strânge o parte din banii de care familia micuțului are nevoie.
David Ștefan Grigorie a făcut astăzi primii pași din viața sa. Mulțumită eforturilor dumneavoastră, a oamenilor cu suflet mare, în aceste zile David Ștefan, alături de părinții lui, se află la Agostino Gemelli University Polyclinic, din Roma. Aici, David a trecut printr-o serie de analize și teste medicale, premergătoare începerii tratamentului de specialitate. Micuțul a primit un corset cu o proteză specială, cu ajutorul căreia a putut face primii pași. Dacă tratamentul experimental va înregistra un rezultat pozitiv în lupta cu boala, acest episod va reprezenta doar începutul unui lung drum spre recuperare.
În continuare, familia Grigorie are nevoie de sprijinul dumneavoastră, iar cei care doriți și aveți posibilitatea, puteți dona orice sumă în contul RO86RZBR0000060015086322, deschis la Raiffeisen Bank, pe numele Grigorie Cristinel Valentin, tatăl micuțului David Ștefan.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE