Deputatul Simona Bucura Oprescu consideră că, în problema Roșia Montană, trebuie ținut cont de opinia cetățenilor

Publicat pe : 9 septembrie 2013

Distribuie știrea

Pe 27 august, Guvernul a aprobat un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare. Fiind vorba de un document foarte important şi de o temă extrem de sensibilă – exploatarea în anumite condiţii a zăcămintelor de aur din zona Roşia Montană -, deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinte al Organizaţiei de Femei a PSD Argeş, este de părere că trebuie ţinut cont de opinia cetăţenilor. În acest context, aşa cum a procedat şi în cazul dezbaterilor privind noua Constituţie, deputatul Simona Bucura

Oprescu a decis să pună la dispoziţia cetăţenilor interesaţi o platformă unde să îşi spună părerea şi să facă propuneri cu privire la subiectul Roşia Montană. Acest demers, de consultare a opiniei publice, este unul menit să aducă în Parlament vocea cetăţenilor, să arate care sunt părerile şi, de ce nu, propunerile cetăţenilor.
În acest sens, deputatul PSD Simona Bucura Oprescu invită cetăţenii persoane fizice, dar şi persoanele juridice interesate din colegiul Mioveni şi nu numai să formuleze propuneri scrise privind tema Roşia Montană. Aceste propuneri vor fi transmise la următoarele adrese ale cabinetelor parlamentare ale doamnei Simona Bucura Oprescu:
# Piteşti – camera 122, etajul III, Prefectura Argeş, Piaţa Vasile Milea nr. 1 – telefon 0248.220.044;
# Mioveni – sediul PSD Mioveni, bloc V2B, mezanin, strada Teodor Muşatescu) – telefon 0348.807.825;
# Propunerile pot fi trimise şi pe adresa de email [email protected].
Toate propunerile vor fi înaintate Guvernului pentru a fi analizate.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE