Dezvoltator imobiliar – trimis în judecată pentru fals în declarații și înșelăciune

Publicat pe : 22 septembrie 2022

Distribuie știrea

Un dezvoltator imobiliar din Argeș a fost trimis în judecată pentru fals în declarații și înșelăciune. Nicoleta M. este acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești că a declarat date false pentru a convinge o persoană să cumpere o casă cu 75.000 de euro. Dosarul a fost înregistrat în iulie 2022 la Tribunalul Argeș.
Totul a început încă din iulie 2017, atunci când persoana vătămată a încheiat cu inculpata o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare având ca obiect un imobilul compus din teren intravilan și casă.

Doar că în cuprinsul promisiunii, dezvoltatorul imobiliar a declarat necorespunzător adevărului că imobilul nu este grevat de sarcini, iar persoana vătămată  a achitat o sumă de 32.500 euro cu titlu de avans. Ulterior, în martie 2018,  a fost încheiat  și contractul de vânzare – cumpărare  pentru imobilul respectiv. Deşi inculpata s-a obligat prin contract să ramburseze parţial contractele de credit cu garanţie imobiliară şi să procedeze pe cale de consecinţă la radierea ipotecii şi a interdicţiilor instituite în favoarea S.C … IFN S.A, Nicoleta M. a schimbat destinaţia banilor încasaţi de la persoana vătămată şi a folosit suma de bani pentru un alt proiect imobiliar, arată procurorii.
Astfel, creditorul a demarat procedura de executare silită asupra imobilului în cauză, imobilul fiind vândut în cele din urmă. Iar de pierdut a avut cumpărătorul, care s-a văzut și cu banii luați și fără locuință.
În cauză, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au reținut că inculpata:
– „la data de 25.07.2017, cu ocazia încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, autentificată sub nr…., a declarat necorespunzător adevărului că imobilul (teren şi construcţii) situat în comuna … nu este grevat de sarcini (deşi la acea dată imobilul era ipotecat în favoarea S.C … IFN) în vedere producerii unei consecinţe juridice, respectiv a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare cu persoana vătămată M.E.C. şi a introdus-o în eroare pe aceasta, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că imobilul nu este grevat de sarcini (deşi la acea dată era ipotecat în favoarea S.C … IFN), iar în urma promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a obţinut un folos patrimonial, respectiv avansul de  32.500 euro, corelativ cu pricinuirea unei pagube persoanei vătămate de 32.500 euro
– la  data de 01.03.2018, în fața notarului public … din cadrul Biroului Individual Notarial  …, situat în …,  cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. …, având ca obiect vânzarea imobilului din comuna …, grevat de dreptul de ipotecă în favoarea S.C.  … IFN S.A,  a indus în eroare persoana vătămată M.E.C., prin mandatar…, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv că suma de 32.500 EURO virată  în contul  acesteia cu ocazia perfectării contractului de vânzare – cumpărare nr. … va fi folosită în vederea rambursării parțiale a creditului contractat de la S.C. … IFN S.A., acestea procedând la folosirea sumei în alt scop, pricinuind persoanei vătămate o pagubă în valoare de 32.500 euro.”.
A.V.

Vezi și știrea  Omul de afaceri Gheorghe Văsîi cere peste un milion de euro - daune morale pentru perioada în care a fost închis!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE