Doctorița Anca Alexandrescu, eliberată din închisoare până la soluționarea recursului în casație

Publicat pe : 14 octombrie 2019

Distribuie știrea

După cum vă precizam într-o ediția anterioară a săptămânalului „Atitudine în Argeș”, doctorița Anca Alexandrescu și-a jucat ultima carte – recursul în casație. Și a câștigat în primă fază. Urmează să vedem și ce hotărâri vor lua judecătorii în acest caz și pe viitor.

Doctoriţa Anca Alexandrescu, fostă şefă a DSP Argeş şi medic în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, a fost eliberată, pe 8 octombrie, din Penitenciarul Craiova ca urmare a hotărârii magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă a a dispus suspendarea executării pedepsei acesteia în dosarul în care a fost condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare pentru înşelăciune în formă continuată.
„Admite în principiu cererea de recurs în casaţie. (…) Conform dispoziţiilor art. 441 din Codul de procedură penală, dispune suspendarea executării deciziei penale nr. 467/A din data de 15 mai 2019 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. 14298/280/2016, în parte, în ce o priveşte pe recurenta Alexandrescu Anca Elena, până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie. Conform art. 441 alin. 1 cu referire la art. 215 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, pe perioada suspendării hotărârii, recurenta inculpată Alexandrescu Anca Elena trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Piteşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; d) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată”, se arată în hotărârea instanței.
De asemenea, ÎCCJ a dispus trimiterea cauzei completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie. Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 5 noiembrie 2019.
Vă reamintim că pe 15 mai, Anca Alexandrescu  a fost condamnată definitiv în dosarul „Rețete pentru morți”. Asta în situația în care în primă instanță a fost singurul inculpat din dosar achitat. La apel, judecătorii Curții de Apel Pitești au înlăturat dispoziția de achitare. De asemenea, doctorița a fost obligată la plata sumei de 219.528 lei cu titlu de daune materiale, în solidar cu celelalte trei inculpate din dosar.

Vezi și știrea  Proiectul noii legi a salarizării, un dezastru pentru educație. Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”: „Nu putem accepta această variantă!”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE