Doi bibliotecari argeșeni, prezenți la Conferința Internațională a Bibliotecarilor Traineri de la Poiana Brașov

Publicat pe : 14 iunie 2015

Distribuie știrea

În perioada 4-5 iunie 2015, Fundația Progress și Grupul de Lucru pe Training au organizat la Proiana Brașov cea de –a V-a ediție a Conferinței Internaționale a Bibliotecarilor Traineri. Tema principală a evenimentului a fost Silver Stories. Comunități Creativ-Conectate.
Conferința și-a propus să asigure transferul noilor metodologii la nivel național prin împărtășirea exemplelor de bune practici. De asemenea, evenimentul a urmărit găsirea de idei pentru dezvoltarea ofertei de training astfel încât bibliotecile publice să devină furnizori principali în domeniul povestirilor digitale. La acest eveniment au participat bibliotecari traineri, parteneri și reprezentanți din țări beneficiare ale programului Global Libraries, precum și alți invitați

speciali. Astfel, în deschiderea evenimentului au vorbit Camelia Crişan, directorul executiv al Fundaţiei Progress, care a prezentat proiectul Silver Stories, Jacek Krolokowski, vicepreşedintele Information Society Development Foundation (FRSI), Polonia, și Liliana Stamate, bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța.
Programul conferinței a inclus ateliere de facilitare grafică și de creativitate, prezentări de filme și discuții libere despre particularitățile metodologiei povestirilor digitale. La acest eveniment au fost prezenți și doi bibliotecari-traineri din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, Adela Dinu și Marius Motreanu, cel care a implementat programul Silver Stories în cadrul bibliotecii.
Conferința s-a încheiat cu festivitatea de premiere a concursului The Best of Silver Stories. Cele mai interesante povești au fost premiate la categoriile „Povestirea cu cel mai puternic mesaj social”, „Cea mai emoționantă poveste de viață” și „Cea mai creativă poveste”.
Sabina Busuioc

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE