Dr. Gabriel Copciag: „Toți pacienții care se vor interna la Spitalul Județean vor fi testați”

Publicat pe : 25 mai 2020

Distribuie știrea

# Laboratorul de testare pentru detecția coronavirusului, autorizat de DSP

Pe 22 mai, laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Județean de Urgență Pitești a primit autorizație sanitară de funcționare. Autorizația a venit ca urmare a adresei Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) trimisă către Direcția de Sănătate Publică Argeș(DSP).

Specialiști din cadrul DSP au evaluat spațiul și circuitele loboratorului, fiind emisă astfel autorizația de funcționare. “S-a emis autorizația sanitară de funcționare a Compartimentului Biologie Celulară și Moleculară din cadrul Spitalului Județean. Astfel, laboratorul este funcțional, urmând să fie testați toți pacientii care se internează.”, a declarat Gabriel Copciag, directorul medical al unității sanitare.
“Laboratorul de testare pentru detecția noului virus a fost autorizat. A fost o muncă titanică. Toți ne-am fi dorit ca lucrurile să decurgă mai rapid, însă acum suntem bucuroși deoarece pacienții din județul Argeș pot beneficia de aceste investigații performante”, a declarat Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Aparatul de testare de tip Real Time – PCR al Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost pus în funcțiune pe 20 mai 2020, atunci fiind făcute primele teste. Trei pacienți au fost primele persoane testate. Pentru certitudinea rezultatelor au fost trimise probele prelevate și la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București. Conform specialiștilor, această metodă de testare este concludentă, precizia rezultatelor, care sunt gata în aproximativ 2 ore de la prelevarea probelor, fiind de peste 90 %.
Sistemul de testare Real-Time PCR (aparatul și celelalte echipamente conexe) a ajuns la Pitești pe data de 11 mai, fiind achiziționat de SJUP prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș și fonduri de la Ministerul Sănătății.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE