Începând cu luna noiembrie, inspectorii de sănătate publică fac o serie de controale în unitățile sanitare cu paturi din județul Argeș. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Argeș, instituție condusă de Sorina Honţaru (foto), au anunțat că, până pe 10 decembrie, spitalele județului vor avea parte de controale tematice, dispuse de Ministerul Sănătății, așa cum se întâmplă în fiecare an.
În principal, sunt verificate dacă au fost respectate recomandările și măsurile date de DSP la controalele anterioare. Ultimul control al DSP în unitățile spitalicești din Argeș a fost făcut în mai anului 2017. În caz în care aceste măsuri nu au fost respectate spitalele vor fi sancționate cu amenzi sau cu noi recomandări pentru remedierea situaţiei, în funcție de gravitatea situației.
Site-ul DSP-ului consideră informațiile din 2015 ca fiind… noi
Am vrut și noi să aflăm ce recomandări au fost date de inspectorii DSP Argeș în urma controlului din mai 2017 și am intrat pe site-ul instituției. La o simplă accesare pe acest site se poate observa, în partea de jos, scris cu majuscule și cu roșu ca să atragă atenția: „NOU- Raport control spitale ARGES”, respectiv „NOU Informare recontrol spitale”. Doar că aceste informații, privind controalele în spitalele din județ, „catalogate” ca fiind noi, sunt din martie 2015, deci vechi de doi ani. Sperăm că măsurile ce vor fi luate la controlul ce va fi finalizat pe 10 decembrie să nu coincidă cu cele luate în 2015. A.V.
