Dublu eveniment editorial la Biblioteca Județeană Argeș

Publicat pe : 22 noiembrie 2015

Distribuie știrea

Joi, 26 noiembrie, la ora 17.00, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș vă invită la un dublu eveniment editorial: lansarea volumului de poezie „Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul”, autoare Cristina Onofre, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Argeș, și, respectiv, a volumului de eseuri „Drumul liber mijlociu sau povestea celor XXI de întruchipări ale realului formativ”, autor Titus Maxus.
A debutat în revista “Luceafărul”, în 1992. În 1993 i-a apărut primul volum de versuri, intitulat “Pavilionul de ceai”, la Editura Exas. Cel de-al doilea volum de versuri i-a fost publicat la aceeaşi editură, în 1994, numindu-se “Între vitralii”. În 2002 a văzut lumina tiparului “Poema ‘naltei domnişoare”, la Editura Tipoart, cu un cuvânt înainte de

Eugen Simion, preşedinte al Academiei Române. În 2005i-a apărut “Generalul sau o iarbă înălţată până la cer”, la Editura Tipoart. I-au fost publicate versuri sau cronici literare în revistele: “Literatorul”, “Luceafărul”, “Poesis”, “Orizont”, “Zburătorul”, “Calende”, “Convorbiri literare”, “Cafeneaua literară”, “Echinox”, “Argeş”, “România literară”, “Tomis”, “Poezia”, “Ramuri”, “Litere”, “Apostrof”, “Caiete Silvane” ş.a.m.d. De asemenea, i-au fost publicate versuri în următoarele reviste din Franţa şi Italia: “Comme en poesie”, “La porte des poetes”, “Poesie premiere”, “Aujourd’hui poėmes”, ARPA, “2000 Regard”, “Rive neuve continent”, etc.
A obţinut, totodată, şi numeroase premii. Este vorba despre premiul “Poétes sans frontiéres – 2004” – Paris, pentru proiectul “Le poéme de la haute demoiselle” (Poema ‘naltei domnişoare) – premiu care a constat în publicarea şi lansarea cărţii la Paris. Alt premiu câştigat este “Prix de la Francophonie” – 2007 (Paris), acordat de Societatea Poeţilor Francezi pentru cartea “Mon Général”. În 2007 apare cartea “Poeme din ţara scaunului cu trei picioare”, la Editura Tipoart. Tot în 2007 apare ediţia bilingvă (franco-italiană), în Italia, sub îndrumarea prof. universitar Giovanni Dotoli, a cărţii “Autoportrait” – Schena Editori, carte tradusă şi susţinută financiar de profesor universitar Giovanni Dotoli şi Editura Schena Editori. Din 2008 devine membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Piteşti. În 2010 primeşte la Paris “Prix de la Francophonie” pentru cartea “Poèmes nès dans le pays du tabouret ŕ trois pieds”, premiu acordat pentru a treia oară Cristinei Onofre, de către Societatea Poeţilor Francezi – Paris. În 2011 îi apare a opta carte de poeme, “Templierii lucrurilor simple”, la Editura Universităţii Piteşti. Sabina BUSUIOC

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE