După șapte luni de sesizări, Star Trading a început lucrările de reparații la Podul peste Argeș

Publicat pe : 1 octombrie 2018

Distribuie știrea

Primăria Pitești a sesizat societatea Star Trading Impex, firma omului de afaceri Bobi Marinescu, încă din februarie pentru a interveni la repararea suprafețelor căilor de rulare de la Podul peste Argeș. În cele din urmă, firma care a realizat în 2014 proiectul „Modernizare Pod Argeș” a dat curs solicitărilor conducerii Primăriei promițându-le acestora că vor interveni după 29 septembrie.

Așa se face că exact în această dată au și început lucările de reparații la suprafața căilor de rulare, lucrări ce se impun în vederea asigurării unui trafic corespunzător. În acest sens, weekendul trecut, Primăria Pitești a restricționat, în intervalul orar 08:00-19:00, circulația pe podul Argeș. Lucrările ar putea fi prelungite și în această săptămână. ”Primăria Pitești a făcut adrese către firmă ca să intervină încă din februarie. Într-un final, constructorii ne-au dat curs solicitărilor și au intervenit acolo”, a precizat viceprimarul Sorin Apostoliceanu.
Proiectul ”Modernizare Pod Argeș”, finanțat prin fonduri europene, a fost finalizat pe 23 iunie 2014, având o valoare totală de 6.993.646,65 lei, din care contribuția Primăriei a fost de 198.949,25 lei. Lucrările au fost realizate de firmele Star Trading Impex SRL și Zeus SA. Obiectivul general al proiectului a fost reabilitarea infrastructurii urbane din municipiul Pitesti, prin cresterea accesibilității, îmbunătățirea transportului public și asigurarea condițiilor bune de trafic, contribuind astfel la întărirea poziţiei competitive şi a atractivităţii municipiului Piteşti în cadrul sistemului teritorial local, regional, naţional şi european. A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE