Elevii din Bogați cu rezultate bune la învățătură, trimiși pentru al XII-lea an consecutiv în tabără la mare

Publicat pe : 7 august 2016

Distribuie știrea

# Primarul comunei Bogați nu se dezice de accentul pus pe educație # Săptămâna trecută, un grup de elevi merituoși din Bogați, însoțiți și de cadre didactice, au luat drumul stațiunii Mamaia, cazându-se la Hotel Flora

Despre Comuna Bogaţi am putea spune, fără să greșim, că este cu adevărat raiul copiilor din acea zonă. Asta pentru că autoritățile locale fac tot ce le stă în putință pentru a le oferi celor mai mici locuitori ai comunei anumite facilități. Iar pentru a beneficia de ele, elevii din comuna Bogați trebuie doar să obțină note mari la școală. În

acest sens, primarul localităţii, Ion Gîrleanu, fost cadru didactic, care, după cum vedeţi,  de-a lungul timpului a pus mare accent pe acest segment, organizează anual tabere la mare pentru elevii din comună care au obţinut premii la învăţătură. Toate aceste tabere sunt oferite în mod gratuit pentru a încuraja şi motiva elevii din Bogaţi să înveţe. Iată că și anul acesta primarul s-a ținut de cuvânt și a trimis, săptămâna trecută, elevii cu rezultate bune la învățătură din comună, însoțiți de cadre didactice, în tabără la mare, în cea mai populară stațiune de  pe litoralul nostru, Mamaia.
L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE