Fenomenul “Simona Halep” face înscrieri pe bandă rulantă la cluburile de tenis din Piteşti

Publicat pe : 14 iulie 2014

Distribuie știrea

# Gabriel Săndulescu, preşedinte Tenis Club As: ”Vin tot mai mulţi copii să practice acest sport”. La sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat cea de-a XI-a ediție a Turneului Internațional Masculin de Tenis ,,Trofeul Consiliului Județean Argeș”, organizat de Consiliul Județean Argeș şi Tenis Club AS, în parteneriat cu  Federația Română de Tenis și Baza sportivă Star Arena din Bascov.

Este vorba despre  unul dintre cele mai importante evenimente sportive  ale județului ce face parte din calendarul circuitelor de seniori al Federației Internaționale de Tenis (ITF) care se desfășoară în România sub denumirea de Circuitul FRT PRO.
Competiţia, desfăşurată la baza sportivă „Star Arena” din Bascov s-a bucurat de participarea a peste 100 de sportivi seniori din Italia, Cehia, Franța, Columbia, Portugalia, Elveția, Slovacia și România, înscriși pentru probele de simplu și dublu, iar numărul  celor din tribune a fost  mai mare decât  la ediţiile precedente.
De altfel, spune Gabriel Săndulescu, preşedinte Tenis Club As,  în ultima perioadă interesul pentru tenis a cunoscut o creştere  spectaculoasă.  O demonstrează mai ales numărul mare al puştilor care, impresionaţi de fenomenul “Simona Halep”, vin  să practice acest sport. Un aspect  benefic  mai ales pentru cluburile de profil. “Dacă în foarte multe sporturi sunt probleme financiare,  noi nu avem de ce să ne plângem. Ne vin tot mai mulţi copii, motivaţi să facă tenis”, spune Gabriel Sădulescu explicând că 2014 este primul an  în care clubul nu a mai fost nevoit  să-şi facă reclamă pentru că înscrierile au mers de la sine.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE