Filarmonica Pitești. Daniela Vlădescu, la concertul aniversar 8 ani

Publicat pe : 18 mai 2015

Distribuie știrea

Filarmonica Piteşti aniversează joi, 21 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, printr-o gală extraordinară de operetă, opt ani de la primul concert. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua sopranele Daniela Vlădescu şi Valentina Korchakova, soprana de coloratură Mediana Vlad, tenorul Mario Nikolov şi baritonul Stefan Popov. În program, pagini celebre din operetele Soarele Londrei, Lysistrata, Liliacul, Contesa Maritza, Văduva veselă, Silvia, Lăsaţi-mă să cânt ş. a. Acelaşi program va fi oferit publicului şi vineri, 22 mai, de la ora 19.00, în aer liber, pe

scena din Piaţa Primăriei Piteşti. Ambele concerte sunt incluse în manifestările dedicate Zilelor Municipiului Piteşti.
Şefă de promoţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, soprana Daniela Vlădescu a devenit cunoscută din ultimul an de facultate, atunci când a şi câştigat un concurs la filarmonica din Braşov. Telegenică, talentată, a avut numeroase apariţii în emisiunile de televiziune. A fost solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În prezent, este director al Teatrului Liric din Constanţa. Îndrăgita solistă, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, a mai cântat cu Filarmonica Piteşti, în 2013, de Ziua Naţaaională, într-un concert susţinut la Mioveni.
Fiind o gală extraordinară, preţul biletelor galei din 21 mai este 50, respectiv 30 de lei, în funcţie de categoria locului. Abonamentele rămân valabile.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE