Fost lider al PNL Argeș, achitat într-un mare dosar de corupție

Publicat pe : 13 decembrie 2022

Distribuie știrea

# Cătălin Teodorescu a fost achitat nu pentru că a intervenit prescripția, ci pentru că a fost găsit nevinovat!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, săptămâna trecută, încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Dorin Cocoş, care avea în primă instanţă o condamnare de trei ani închisoare pentru trafic de influenţă într-un dosar privind retrocedări ilegale la ANRP, deoarece faptele s-au prescris.

De condamnări au scăpat şi Crinuţa Dumitrean (fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP – 7 ani şi 6 luni de închisoare în primă instanţă), Sergiu Diacomatu (fost membru în aceeaşi comisie – 7 ani şi 6 luni în primă instanţă), dar şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, care primise 6 ani de detenţie.

Pedepsele aplicate în iunie 2018 de un complet de trei judecători au fost anulate lunea trecută de un alt complet de cinci judecători, care a fost nevoit să pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

 

De asemenea, magistraţii au menţinut deciziile de achitare aplicate în primă instanţă faţă de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, de fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş, de Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu (evaluator), Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu (fost consilier al şefei DIICOT).

Știrea a fost intens mediatizată, așa că nu vom insista decât asupra unui detaliu important, care a trecut, oarecum, neobservat. Faptul că Teodorescu nu a fost achitat pentru că a intervenit – deja celebra – prescripție, ci a fost achitat pentru nevinovăție, pentru că nu s-au dovedit, în dreptul său, acte și fapte de natură penală.

Prezentăm soluțiile dispuse de ÎCCJ în dosarul ANRP:

# Alina Bica – (la fond achitată pentru abuz în serviciu și primire de foloase necuvenite, achitată în apel)

# Cătălin Teodorescu – (la fond achitare pentru abuz în serviciu, achitare în apel)

# Remus Baciu – (la fond achitare pentru abuz în serviciu, achitare în apel)

# Oana Vasilescu – (la fond achitare pentru abuz în serviciu, achitare în apel)

# Bogdan Dragoș George – (la fond achitare pentru abuz în serviciu, achitare în apel)

# Lăcrămioara Alexandru – (la fond achitare pentru abuz în serviciu, achitare în apel)

# Emil Nuțiu – (la fond achitare pentru complicitate la abuz în serviciu, achitare în apel)

Vezi și știrea  Îngrijorător! România - pe primul loc în UE la traficul de persoane

# Ionuț Mihăilescu – (la fond achitare pentru complicitate la primire de foloase necuvenite, achitare în apel)

# Alin Cocoș – (la fond achitare pentru complicitate la dare de mită, achitare în apel)

# Dorin Cocoș – (la fond achitare pentru dare de mită și condamnare la 2 ani si 4 luni inchisoare cu executare pentru trafic de influență, încetarea procesului penal în apel pe prescripție)

# Crinuța Dumitrean – (la fond condamnare la 7 ani si 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, încetarea procesului penal în apel pe prescripție)

# Sergiu Diacomatu – (la fond condamnare la 7 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, încetarea procesului penal în apel pe prescripție)

# Gheorghe Stelian – (la fond condamnare la 6 ani închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, încetarea procesului penal în apel pe prescripție)

Instanța supremă  a respins și acțiunea civilă îndreptată împotriva unor persoane – părți din dosar: ”Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva inculpaților Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș George, Alexandru Lăcrămioara, Nuțiu Emil și Bica Alina Mihaela. Ridică măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele … emise de Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, cu privire la bunurile aparținând inculpaților Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș George, Alexandru Lăcrămioara, Nuțiu Emil și Bica Alina Mihaela.

Așadar, din marele dosar de corupție nu a rămas mare lucru. O parte din învinuiți au scăpat cu prescripția, o parte au fost găsiți nevinovați. Cert este, însă, că toți acuzații din dosar au avut parte de mulți, mulți ani de supărare! Au avut, practic, securea deasupra capului. Este și cazul argeșeanului nostru, Cătălin Teodorescu. O asensiune politică frumoasă – prefect de Argeș, deputat, președinte PDL Argeș, vicepreședinte ANRP etc. – toate au fost curmate de un dosar în care, iată, s-a dovedit a fi nevinovat. Cine îi va mai reda cariera politică zdrobită, imaginea șifonată și sănătatea, probabil, zdruncinată, argeșeanului nostru?!


 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE