Fost polițist argeșean – condamnat pentru că a falsificat acte într-un dosar penal

Publicat pe : 11 noiembrie 2020

Distribuie știrea

# Găsit vionovat după ce ar fi întocmit în fals procesul verbal într-un dosar privind furtul unor iepuri și pui de găină

Un fost agent de poliție din Argeș a fost condamnat, în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals. Judecătoria Costești l-a condamnat pe Cătălin Constantin Albulescu, de la Postul de Poliție Bârla (la momentul săvârșiri faptelor),  la 10 luni de închisoare cu suspendare. Polițistul era cercetat pentru că a falsificat un proces verbal într-un dosar penal, ceea ce a condus și la clasarea cauzei. Din anul 2017, acesta nu mai lucrează în cadrul IPJ Argeș.

Pe 4 noiembrie, instanța l-a condamnat la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual și la 3 luni închisoare pentru uz de fals. „În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 38 alin. 2 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 lună închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 10 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 Cod penal”, se arată în hotărârea Judecătoriei Costești. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta și o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Piteşti sau în cadrul Consiliului Local Piteşti, pe o perioadă de 60 zile. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Vezi și știrea  Florin Frătică vrea indemnizația de primar pentru perioada în care a stat în arest, alături de Mazăre și Vanghelie!

A împăcat „fictiv” părțile din dosar

Agentul Cătălin Albulescu este acuzat de procurorii argeșeni că ar fi întocmit în fals, în anul 2015, procesul verbal într-un dosar în care se făceau cercetări pentru furtul unor… iepuri și a unor pui de găină. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Costești la data de 30 octombrie 2019. La un an distanță, fostul agent de poliție a fost condamnat. În acest caz, procurorii din cadrul Parchetului Tribunalului Argeș s-au sesizat din oficiu după ce au constatat că există suspiciuni de falsificare a datelor într-un dosar penal, privind un proces verbal întocmit pe parcursul anului 2015. S-a stabilit că fostul agent Cătălin Albulescu, de la Postul de Poliţie Bârla, la acea dată, a avut spre instrumentare un dosar penal privind infracţiunea de furt. În loc să se asigure de bunul mers al anchetei, agentul și-ar fi „ușurat” treaba, atestând cu prilejul întocmirii unui proces verbal, pe parcursul anului 2015, într-un dosar penal al Parchetului  Judecătoriei Costești, fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului. Polițistul ar fi menționat în acte că la sediul Poliției Bârla s-ar fi prezentat părțile, din dosarul pe care îl avea în lucru,  care au precizat că s-au împăcat și că nu se mai dorește să se efectueze cercetări în cauză. După ce a întocmit în fals respectivul proces verbal, agentul a înaintat actul și dosarul Parchetului Judecătoriei Costești pentru dispunerea unei soluții de clasare.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE