Fost polițist din Argeș trimis în judecată pentru trafic de influență

Publicat pe : 7 decembrie 2022

Distribuie știrea

# Și-a dat demisia din IPJ Argeș după ce a fost reținut

Alexandru Ionuț Chițu, agent șef la Postul de poliție Cicănești, a fost trimis în judecată, la sfârșitul lunii noiembrie, pentru trafic de influență. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș. Inclpatul este acuzat de procurori că a cerut și primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș ca să ajute o persoană să obțină permisul auto. Polițistul a fost reținut pe 14 octombrie, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu, măsura care este valabilă și în prezent.

În urma acestor acuzații, agentul Alexandru Ionuț Chițu și-a înaintat atunci și demisia către conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, demisie care a fost acceptată. Polițistul a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 2012 când a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr –Câmpina.

Vezi și știrea  Educația a pierdut zeci de mii de posturi, mai mult decât toate primăriile, consiliile județene și instituțiile locale la un loc

 

Acuzat că ar fi primit mită 3.000 de lei

Agentul şef este acuzat că ar fi primit 3.000 de lei pentru a intermedia promovarea unui examen de obţinere a permisului de conducere. „În fapt, potrivit actului de învinuire, în cursul anului 2022, agentul de poliție ar fi pretins și primit suma de 3.000 lei de la un bărbat, în schimbul promisiunii celui dintâi de a interveni pe lângă funcționari din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș (Serviciul Permise) pentru a-i determina pe aceștia să o ajute pe soția bărbatului să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

Precizăm că Alexandru Ionuț Chițu se află în arest la domiciliu până la data de 12 decembrie. Săptămâna aceasta, inculpatul află dacă își va petrece și sărbătorile de iarnă în arest la domiciliu.

 

A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE